Open theism sau suveranitate?

Două puncte de vedere foarte diferite cu privire la rugăciune sunt dominante în biserica de astăzi. Primul învaţă că rugăciunea este unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu își împlinește voia Sa pe pământ. Rugăciunea nu este un mijloc prin care cerem ca voia noastră să se facă în ceruri. Mai degrabă, acesta este un mijloc prin care Dumnezeu își descoperă planul Său pe pământ.

Al doilea punct de vedere (open theism – teism deschis) proclamă că rugăciunea este unul dintre instrumentele prin care voia credinciosului este realizată în ceruri. Această perspectivă consideră că rugăciunea îl poate schimba pe Dumnezeu; rugăciunea afectează mai mult decât scopurile Sale. Voia lui Dumnezeu, cuvintele şi scopurile Sale se pot revizui în funcție de puterea rugăciunilor noastre. Cei care susțin acest punct de vedere cred că rugăciunea este ca o modificare a planului lui Dumnezeu sau ca un ajutor pe care îl dăm lui Dumnezeu în luarea deciziilor Sale, deoarece El nu ştie totul.

Sunt câteva texte din Vechiul Testament care aparent susțin poziția teismului deschis. Unele dintre ele se referă la boala și vindecarea regelui Ezechia (2 Regi 20:1-11; Isaia 38:1-8; 2 Cronici 32:24). De ce Dumnezeu l-a vindecat pe Eezechia? Un motiv posibil ar fi că Manase – care a început să domnească la vârsta de 12 ani, atunci când tatăl său a murit (2 Regi 20:21 ­–21:1) – nu se născuse încă. Din Isaia 38:19 (Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta) se poate înțelege că Ezechia, în momentul îmbolnăvirii, nu avea niciun moștenitor la tron căruia să îi spună despre credincioșia Domnului. Acţiunea divină de vindecare a fost fondată mai degrabă pe legământul Domnului cu David, ceea ce se observă și în promisiunea lui Dumnezeu de a scăpa Ierusalimul de invazia lui Sanherib (Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David – 2 Regi 19:34). imagesPrin legământul davidic, Dumnezeu garantează că unul dintre urmașii săi va ocupa mereu tronul de la Ierusalim (Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie. 2 Samuel 7:14-16). Cu alte cuvinte, răspunsul la rugăciunea Ezechia, a avut mai mult de a face cu bunăstarea naţiunii, precum şi cu susţinerea liniei davidice, decât cu vindecarea propriu-zisă. Atunci când Dumnezeu ne răspunde la rugăciune, El îi are în vedere, de asemenea, și pe ceilalți.

Dumnezeu nu Și-a schimbat voia datorită rugăciunii lui Ezechia. Nicăieri în textele din 2 Regi 20, 2 Cronici 32, sau Isaia 38 nu găsim afirmaţia că Dumnezeu s-a răzgândit. Dumnezeu nu se va contrazice niciodată în ceea ce El a spus sau a promis în altă parte. Dumnezeu nu a uitat promisiunile legământului davidic şi nu le-a încălcat. Preocuparea lui Dumnezeu pentru naţiunea lui Israel şi pentru dinastia lui David a înlocuit orice pedeapsă cu moartea imediată pentru Ezechia. Boala a fost îngăduită nu pentru a-l ucide pe Ezechia, ci pentru a-i da o lecție de smerenie (pe care însă nu a învățat-o prea bine). Scopul lui Dumnezeu a fost acela de a-l face să înțeleagă pe acest rege arogant (Isaia 38:3 – Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!) că, în planul divin general, el (Ezechia) este nesemnificativ. De asemenea, nu a existat nicio schimbare în tot planul Domnului cu privire la durata de viaţă a lui Ezechia (Ps. 139:16 – şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele).

Exodul 32 este un alt pasaj disputat de către susținătorii celor două poziții asupra rugăciunii. Teologii adepți ai teismului deschis văd aici o dovadă că rugăciunea schimbă voia lui Dumnezeu. Capitolul descrie rolul rugăciunii lui Moise în acțiunea lui Dumnezeu împotriva Israelului rebel şi idolatru. Închinarea la vițelul de aur a stârnit mânia lui Dumnezeu; ca rezultat, El a spus că va distruge această naţiune și va forma un nou popor prin Moise (Exod 32:10 – Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.). A făcut Domnul o ofertă legitimă lui Moise? Este posibil ca Dumnezeu să fi făcut doar un anunţ, nu un decret, prin urmare El a avut libertatea de a se răzgândi? Ar putea anula Domnul profeţiile cu privire la semințiile lui Israel (Geneza 49) sau promisiunile făcute Avraam (Gen 12:1-3) pentru a forma o nouă naţiune prin Moise? Rugăciunea lui Moise a eliminat definitiv pedeapsa împotriva poporului?

Dumnezeu nu Și-a schimbat planul Său pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israel. El Și-a modificat doar calendarul, cu scopul de a-Și ţine promisiunile din Geneza 49, precum şi hotărârea Sa cu privirela întreaga naţiune. Dumnezeu nu va face un lucru care ar contrazice declaraţiile Lui revelate anterior.

Cu toate că Moise s-a rugat pentru milă în timp ce era încă pe munte, atunci când el a coborât şi a zărit ceea ce s-a întâmplat, acţiunile sale au fost rapide şi sângeroase (Exod 32:27-29). Era ca şi cum el și-a schimbat mintea şi a început să fie de acord cu Domnul, după evaluarea gravităţii păcatului lui Israel. Într-un pasaj paralel (Deuteronom 9:7-21) Moise a dat câteva detalii suplimentare despre incidentul care a avut loc la Sinai. El a condus nu numai uciderea a aproximativ trei mii dintre israeliți (Exod 32:28), ci a petrecut, de asemenea, alte patruzeci de zile şi de nopţi în rugăciune (Deuteronom 9:18).

Dumnezeu a arătat că nici chiar rugăciunea lui Moise nu a putut elimina irevocabil condamnarea la moarte a israeliților (Exod 32:34-35 ­– Du-te dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor! Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.). A fost declaraţia lui Dumnezeu un decret nealterabil sau o simplă ameninţare? A fost, evident, un decret (Ps 95:8-11 – Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele. De aceea am jurat în mânia Mea: Nu vor intra în odihna Mea!). Pedeapsa a fost inevitabilă, chiar dacă au întârziat temporar (Exod 32:34-35). Acestă întârziere nu s-a datorat rugăciunii lui Moise, nici nu a fost o urmare a unei acţiuni drepte sau de mărturisire a păcatului, ci a reprezentat o consecință a jurământului făcut de Domnul lui Avraam, Isaac şi Iacov (Deuteronom 9:5 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.). Acţiunea lui Moise a cumpărat doar timp, timp pentru a remedia situaţia, pentru că un Dumnezeu sfânt nu poate locui în mijlocul unui popor idolatru. Moise nu a obținut o reziliere permanentă a hotărârii, ci doar o suspendare temporară; cu unele rezerve Domnul a fost de acord să păstreze poporul său şi să îi ducă în Ţara Sfântă. Totuși, aceia care au ieșit din Egipt și care s-au închinat vițelului de aur au murit în pustie, fără să intre în Canaan. Pedeapsa pentru idolatrie a rămas aceeași, vremea împlinirii ei a venit mai târziu.

Din moment ce Dumnezeu nu a fost schimbat şi planul Său a rămas același, iar Israel nu s-a pocăit şi a rămas în starea de păcat şi rebeliune, Moise trebuie să fi fost singurul care a fost schimbat de acest incident de la Sinai. Ca lider şi ca mediator pentru poporul său, ceva în inima lui Moise s-a schimbat, iar acest lucru I-a permis lui Dumnezeu care este neschimbător să aibă milă de Israel. În cazul în care acceptăm că omul este capabil să schimbe voia lui Dumnezeu, atunci s-ar putea susţine că omul ştie mai multe decât Dumnezeu despre felul în care trebuie condusă această lume. Dumnezeu ştie ce face. Aspectul schimbării este legat doar de faptul că Dumnezeu a planificat deja această „schimbare” atunci când oamenii au ajuns să se comporte în modul în care El a anticipat.

Aceste exemple (Ezechia şi Moise) ar trebui să producă în noi o umilinţă după voia lui Dumnezeu şi să ne ajute să luăm un angajament de a ne supune Cuvântului lui Dumnezeu, care este suveran.

adaptare după studiul lui William D. Barrick (profesor de Vechiul Testament la The Master’s Seminary).

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2011/03/open-theism-sau-suveranitate/

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: