Charles Spurgeon şi-a exprimat dorinţa după o unitate adevărată cu toţi creştinii evanghelici în marea controversă a reînnoirii prin botez şi a revenit cu putere asupra ei în anii săi sfâşietori din urmă. Forţat de controversa Down-Grade într-o „izolare a independenţei”, spiritul său tânjea după altceva: „Oh, de-ar veni acea zi când, într-o părtăşie mai mare decât poate să ofere orice cult, toţi cei care sunt una în Hristos vor putea să se unească într-o unitate deplină!”
Unul dintre argumentele obişnuite este că accentul pus de puritani pe supunerea totală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi atitudinea puritană de responsabilitate de a „asculta chiar fiecare iotă şi cuvânt, indiferent de urmări”, are o tendinţă distrugătoare şi dezbinătoare. Pentru Spurgeon, adevărul problemei a fost cu totul altul. Lipsa de unitate, a argumentat el, nu este cauzată de un ataşament prea mare faţă de Scriptură, ci de acceptarea şi tolerarea credinţelor şi practicilor care sunt roadele înţelepciunii omeneşti, în exclusivitate: „Voia Domnului este în Scripturi: şi dacă le-am cerceta tot mai mult şi am fi hotărâţi că vrem să urmăm toţi voia Domnului nostru, fără să ţinem seama de orice ar face biserica, sau lumea, sau guvernul, sau oricine altcineva, ar trebui să ajungem la o unitate mai strânsă. Suntem dezbinaţi pentru că nu studiem voia Domnului aşa cum ar trebui”.
Aceasta nu înseamnă să negăm faptul că oamenii, chiar în cele mai bune momente ale lor, sunt la cheremul prejudecăţilor şi al posibilităţii de a greşi în interpretarea Cuvântului. Dar, deşi slăbiciunea omenească face ca ascultarea noastră faţă de Biblie să fie nedesăvârşită, în niciun caz nu scuză necesitatea unei astfel de dedicări totale, după cum nici relatarea infirmităţii omeneşti, aşa cum apare în istoria bisericii, nu neagă marele adevăr că unitatea şi prosperitatea spirituală nu pot fi obţinute pe nicio altă cale, decât pe cea a supunerii faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. „Orânduirile Domnului sunt fără prihană… pentru cine le păzeşte, răsplata este mare” (Psalmul 19:8-11).
Evlavia şi devotamentul faţă de Hristos nu sunt o alternativă preferabilă controversei, ci mai degrabă că ar trebui să ducă la controversă, atunci când împrejurările o cer. El a fost atent să menţină această ordine. Pastorul care face din controversă punctul său de plecare va avea în curând o lucrare distrugătoare şi spiritualitatea va dispărea. Dar controversa în care te angajezi din dragoste pentru Dumnezeu şi reverenţă faţă de Numele Său aduce spiritului omului pace şi bucurie chiar şi când se luptă în bătălia cea mai grea. Pietatea pe care a admirat-o Spurgeon nu a fost cea a unui pacifism îngust, ci spiritul unor oameni ca William Tyndale şi Samuel Rutherford care, în timp ce se luptau pentru Hristos, se puteau înălţa spre ceruri, punându-şi în pericol „vieţile pentru moartea în primele rânduri ale câmpului de bătălie”. În toiul controverselor, Spurgeon a ţinut câteva dintre cele mai inspirate predici ale sale. O astfel de predică, rostită în timpul controversei Down-Grade şi intitulată „Ceva făcut pentru Isus”, relevă izvorul motivelor lui Spurgeon şi este un rezumat potrivit pentru a consemna încununarea eforturilor sale:
„Ne iubim fraţii de dragul lui Isus, dar El este Stăpânul peste zece mii şi Cel prea iubit. N-am putea trăi fără El. Este o fericire pentru noi să ne bucurăm de compania Lui; şi dacă El îşi ascunde faţa de la noi intrăm în noaptea cea mai neagră a necazurilor noastre… Oh, puterea să trăiesc, să mor, să lucrez, să sufăr pentru El şi numai pentru El!… Dacă o faptă făcută pentru Hristos te-ar face să fii batjocorit şi ar ameninţa să-ţi ia utilitatea, fă-o oricum. Eu consider că propria mea persoană, popularitatea şi utilitatea sunt ca praful cel mai neînsemnat în comparaţie cu fidelitatea faţă de Domnul Isus. Logica diavolului este cea care spune: «Vezi, nu pot să mă ridic şi să afirm adevărul, pentru că am o sferă de utilitate pe care o deţin făcând compromisuri temporare cu ceea ce mă tem că ar putea fi minciună». O, domnilor, ce vom face cu consecinţele? Lăsaţi cerurile să se prăbuşească, dar lăsaţi-l pe omul cel bun să se supună Stăpânului său şi să fie loial adevărului Său. O, omule al lui Dumnezeu, fii drept şi nu te teme! Consecinţele sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu în mâna ta. Dacă ai făcut o faptă bună pentru Hristos, chiar dacă sărmanilor tăi ochi înceţoşaţi li se pare că a rezultat un mare rău de pe urma ei, totuşi dacă ai făcut-o, Hristos a acceptat-o şi o va ţine la socoteală şi, în conştiinţa ta, îţi va zâmbi aprobator.”
(Fragment din volumul Spurgeon cel uitat, Iain Murray, Editura Multimedia, Arad, 1995.)
