În ciuda tuturor păcatelor şi a tragediei, există un tărâm creat, necontaminat, neatins, unde slava lui Dumnezeu încă străluceşte în frumuseţea sa transcendentală, şi acesta este cerul. Satan a fost exilat din cer. În acel loc plin de bucurie, îngerii sfinţi se închină şi îi slujesc Domnului aflat în mijlocul lor în toată splendoarea şi maiestatea Lui. În cer, slava lui Dumnezeu a strălucit întotdeauna şi continuă să strălucească. (…)
Cerul este locul de unde slava lui Dumnezeu se întoarce pe pământ ca să îmbrace pământul şi locuitorii lui cu slavă. Istoria pe care o prezintă Biblia este una a cerului revenind în această lume, cucerind-o şi umplând-o încă o dată. Este despre revelarea şi restaurarea slavei lui Dumnezeu, şi încă într-o stare de departe mai minunată decât a fost în Eden sau în Adam. Ea este în Hristos.
Tot ce face Dumnezeu în istorie, face dintr-un singur motiv: slava Sa. Aceasta este ţinta şi obiectul pasiunii lui Dumnezeu. El alege un popor încă din veşnicie. De ce? Pentru slava Sa. El alege Israelul pentru slava Sa. El îi eliberează pe evrei din Egipt pentru slava Sa. El îi restaurează după exil pentru slava Sa. (…) Pe fiecare pagină a Vechiului Testament, în fiecare moment al istoriei lui Israel, slava se apropie tot mai mult.
În sfârşit, Dumnezeu Îşi trimite Fiul. Când Hristos S-a născut, cerurile s-au deschis şi oştile cereşti Îl lăudau pe Dumnezeu. Ce spuneau ele? „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Luca 2:14). Ioan ne spune că slava lui Dumnezeu a fost vizibilă în Isus din Nazaret, „o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Isus l-a zdrobit pe diavolul, duşmanul slavei. El a trăit o viaţă perfectă şi a avut o moarte ispăşitoare pentru că a plătit pentru păcatele omului. Apropiindu-Se de cruce, El Şi-a rezumat viaţa şi lucrarea în următoarele cuvinte: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac (Ioan 17:4). După moartea şi învierea Sa, El S-a întors în slava din care a venit.
Dar slava cerului, pe care a avut-o şi a revelat-o Hristos, pentru care a trăit şi a murit El, le este transmisă şi altora. Exact în momentul în care cineva crede în El, se poate spune că această persoană intră în cer. Credincioşii primesc slavă şi intră în slavă. Trecem de la moarte la viaţă şi Dumnezeu ne face să „şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Şi apoi, încet, pas cu pas, creştem în har şi slava începe să strălucească în noi şi prin noi. Creştem în ea, săptămână după săptămână, an după an, „fiind schimbaţi… din slavă în slavă” (2 Corinteni 3:18), după chipul lui Isus Hristos. Vedem slava lui Dumnezeu pe feţele noastre şi că cerul coboară pe pământ şi slava se răspândeşte. Când murim, sufletul nostru se duce imediat în cer, în slavă.
Apoi Isus va veni din nou pe norii cerului. Vom învia, şi trupurile noastre vor fi schimbate, transformate în trupuri de slavă. Întregul univers creat va fi înnoit când Dumnezeu va împăca toate lucrurile cu Sine. Toate efectele păcatului vor înceta şi tot ce a tăcut Satan va fi anulat. Noul Ierusalim va coborî de la Dumnezeu, din cer, pe pământ şi va fi un cer nou şi un pământ nou: o realitate minunată umplută de strălucirea lui Dumnezeu, pulsând de imediata Sa prezenţă şi de slavă transcendentă. Slava lui Dumnezeu va fi complet restaurată.
Ascultaţi ce spune Jonathan Edwards: „Slava lui Dumnezeu este expusă şi făcută cunoscută prin cunoaşterea, preţuirea, dragostea, bucuria şi laudele creaţiei oferite lui Dumnezeu… Raze de slavă vin de la Dumnezeu şi se întorc la Cel ce le emană. Astfel încât totul este al lui Dumnezeu, în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, El este începutul, mijlocul şi sfârşitul.”
Cerul este creat pentru slava lui Dumnezeu. Este un loc în care slava Lui este cunoscută plenar.
Ceea ce am spus până acum ar trebui să ne aducă aminte de faptul că cerul nu există în primul rând pentru noi. Scopul său principal nu este să ne facă pe noi fericiţi, să ne ofere un evantai de plăceri sau să ne pună la dispoziţie o bunăstare veşnică… nu din acest motiv a creat Dumnezeu cerul şi nu din acest motiv va realiza consumarea sa glorioasă la revenirea lui Hristos. Cerul există pentru slava lui Dumnezeu.
Este esenţial ca acest lucru să fie cât se poate de clar înainte de a trece mai departe. Dacă întreaga noastră concepţie despre cer va fi otrăvită de egocentrismul nostru, atunci vom avea o perspectivă greşită, izvorâtă doar din ceea ce credeam că am putea să câştigăm noi de aici. Şi acesta este un lucru complet greşit. La una dintre dezbaterile radiofonice, participanţii, nişte personalităţi foarte cunoscute, au fost întrebaţi ce părere au despre cer. Cum e şi firesc, toţi credeau în existenţa cerului şi toţi credeau că vor ajunge acolo. Dar nici măcar unul dintre ei nu a pomenit despre existenţa lui Dumnezeu. Existenţa Lui era irelevantă. Aceeaşi concepţie – de tipul „Ce câştig eu de aici?” – s-ar putea să ne caracterizeze şi pe noi, fără să ne dăm seama.
Şi totuşi, trebuie să respingem astfel de idei ca nedemne de luat în seamă. Cerul există doar pentru slava lui Dumnezeu. În Biblie, cuvintele „cerul” şi „Dumnezeu” sunt, de fapt, interschimbabile. Fiul risipitor îi spune tatălui său: „Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta” (Luca 15:21), voind să dea glas ideii că pe lângă că l-a dezonorat pe tatăl său, el a păcătuit şi împotriva lui Dumnezeu. Când Matei vorbeşte despre „împărăţia cerurilor”, el se referă la împărăţia lui Dumnezeu. Cerul există pentru Dumnezeu şi, fără El, nu are niciun sens. De aceea, nu trebuie să ne gândim niciodată la cer separat de Dumnezeu. Vom fi sănătoşi, în siguranţă şi biblici în concepţiile noastre dacă acceptăm această idee primordială: cerul este pentru Dumnezeu şi pentru slava Sa.
Vă şochează? Este prea exagerat? Prea teoretic? Iată un test valoros al stării noastre spirituale. Sunteţi nerăbdători să auziţi despre ce vă va bucura în cer, despre plăcerile şi încântările lui. Dumnezeu şi slava Lui nu vă interesează prea mult. Dar gândiţi-vă un moment: dacă nu vă pasă de slava lui Dumnezeu, atunci nu vă pasă nici de motivele pentru care a fost creat acest univers. Nu vă interesează cea mai importantă realitate care există. Trebuie să cădeţi la pământ înaintea lui Dumnezeu şi să vă mărturisiţi orbirea: „O, Doamne, Dumnezeule, sunt atât de lipsit de sensibilitate faţă de Tine încât nu îmi pasă de cel mai important lucru din univers. Mi-e ruşine şi îmi pare rău că slava Ta nu mă interesează aşa cum ar trebui. Iartă-mi păcatul. Mă rog să îmi dai o inimă şi o perspectivă nouă.”
(Fragment din volumul Doctrina biblică despre rai şi iad, Edward Donnelly, Editura Multimedia, Arad, 2006.)
