Alegerea necondiţionată este una dintre cele mai ignorate doctrine în bisericile evanghelice contemporane. Ignoranţa cu privire la această doctrină ne face să fim „nenorociţi, trăind într-o teamă constantă.” (Jean Calvin). Cei care refuză să accepte predestinarea ca pe o doctrină biblică, regăsită în Sfânta Scriptură, „Îi aduc pe faţă reproşuri lui Dumnezeu, ca şi cum El ar fi lăsat în mod nesăbuit să-I scape ceva dăunător Bisericii.” (Jean Calvin)
Pe de altă parte, o curiozitate excesivă cu privire la acest subiect ne poate pune într-o postură „insolentă şi neruşinată”, deoarece „nu este drept ca omul să cerceteze fără nicio limită lucrurile pe care Domnul a vrut să le ţină ascunse în Sine… El a prezentat prin Cuvântul Său acele secrete ale voii Sale pe care a decis să ni le dezvăluie… pentru că a văzut dinainte că ele ne vor preocupa şi ne vor fi de folos.” (Jean Calvin)
De aceea, singura sursă pentru înţelegerea acestei doctrine trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Cea mai bună descriere a predestinării o găsim în Efeseni 1:4-6 În El (Hristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
Este interesant să observăm că în capitolul 1 din Efeseni este prezentat Dumnezeul trinitar care lucrează pentru mântuirea noastră. Noi suntem aleşi de Dumnezeu Tatăl, în Hristos Fiul, prin Dumnezeu Duhul Sfânt. Sau putem spune că mântuirea este administrată de Tatăl, realizată de Fiul şi aplicată de Duhul. Mântuirea care a fost planificată de Tatăl, a fost obţinută de Fiul şi este acum aplicată de Duhul. Indiferent ce cuvinte folosim pentru a o descrie, important este că mântuirea noastră de păcat depinde de cooperarea plină de har din cadrul Divinităţii.
Tatăl de bună voie îşi binecuvântează, alege şi predestinează poporul. El îşi depozitează, descoperă şi oferă harul Său plin de dragoste. Toate acestea fac parte din planul veşnic al Celui care face toate după sfatul voii Sale (1:11).
Mântuirea care a început cu Tatăl este localizată în Fiul. Primele versete din Efeseni îşi îndreaptă toată atenţia asupra persoanei şi lucrării lui Isus Hristos, făcând referire la persoana şi lucrarea Lui de mai mult de doisprezece ori. Tot ceea ce face Dumnezeu (a făcut şi va face) pentru mântuirea noastră, face în Hristos.
Observaţii de ordin lingvistic
Verbul tradus prin a ales (v. 4) este eklegomai, verb care înseamnă „a alege sau a selecta pentru sine”. Este la timpul aorist, indicând realitatea unei acţiuni precise a lui Dumnezeu. Deşi prin timpul aorist se sugerează un anumit moment în timp, acesta din urmă face loc ideii de fapte reale şi precise. Forma substantivală, eklektos, este folosită de douăzeci şi patru de ori în Noul Testament, iar şase dintre acestea se găsesc în scrierile pauline. În cele douăzeci şi patru de uzanţe, cuvântul se referă o dată la îngeri, o dată la o persoană numită, de trei ori la Isus şi, posibil, de două ori la o biserică. Toate celelalte cuvinte fac referire la oameni care, spre deosebire de restul lumii, sunt numiţi cei aleşi. Verbul eklegomai este folosit de douăzeci şi unu de ori. Marea majoritate a acestora nu se referă la un scop salvator. Totuşi, ele dovedesc că acest cuvânt este folosit pentru a comunica actul deliberat de a prefera unul sau mai multe obiecte specifice spre excluderea celorlalte (Luca 14:7; Luca 6:13; 10:42). Acele pasaje care au un caracter salvator întăresc această impresie. Unii oameni sunt în mod deliberat aleşi de Dumnezeu pentru Sine numai din plăcerea Sa, şi nu pentru că o anumită trăsătură a celui ales îl recomandă lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:27-28; Iacov 2:5). Legat de acest lucru, o trăsătură interesantă a acestui cuvânt este aceea că apare întotdeauna la diateza reflexivă. El are astfel un caracter reflexiv – „a selecta pentru sine”. Aceasta măreşte caracterul necondiţionat al acţiunii divine şi accentuează că originea şi sfârşitul ei se găsesc în plăcerea lui Dumnezeu.
Verbul din versetul 5 este proorizo care înseamnă să alegi înainte sau să ordonezi în avans. Incluzând apariţia acestui verb aici şi în versetul 11, el este folosit de şase ori în Noul Testament, de cinci ori în scrierile pauline şi o dată în Faptele Apostolilor.
O descriere a doctrinei
Obiectul alegerii este desemnat prin pronumele „noi”, ceea ce înseamnă că acele persoane specifice (noi) au fost obiectele selecţiei divine. Cu toate că în unele locuri alegerea poate fi interpretată ca fiind îndreptată spre grupuri mai generale, aspectul pe care îl accentuează apostolul Pavel aici este că indivizii din bisericile care au primit această epistolă erau indivizi aleşi.
Sfera alegerii noastre este „în El” sau „în Hristos”, însemnând că noi am fost aleşi pentru Sine prin Isus Hristos. Acesta nu este un decret care va avea loc separat de lucrarea lui Hristos. El este împlinit numai în El – adică datorită lucrării Sale. Alegerea veşnică este legată de persoana lui Hristos într-un mod atât de strâns, încât, în lumina scopului divin, cei aleşi sunt descrişi ca fiind „în Hristos” înainte de crearea lumii. Hristos şi lucrarea Sa sunt mijlocul prin care această alegere divină devine eficace în istorie. Acesta este argumentul concret din Efeseni 1:7-12.
Timpul când s-a dat acest decret a fost „înainte de crearea lumii”. Din nou, elementul referitor la timp exclude din desfăşurarea lui orice accident istoric. Cei pe care Dumnezeu i-a ales nu devin aleşi în istorie; ei sunt deja aleşi înainte de crearea lumii. Acesta este lucrul pe care îl accentuează apostolul Pavel şi în Romani 9:11-12, atunci când vorbeşte despre prioritatea lui Iacov înaintea lui Esau în planul lui Dumnezeu: Căci, cu toate că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic. (Romani 9:11-12)
Acelaşi adevăr este anunţat într-un mod surprinzător în 2 Timotei, când se face referire la harul acordat nouă înainte de începerea timpului: El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicii. (2 Timotei 1:9)
Fiind făcută înainte de crearea lumii, alegerea se manifestă în istorie prin chemarea eficace şi justificare, atingându-şi scopul cuvenit în glorificare (Romani 8:30). De aceea, ea nu are loc datorită vreunui lucru din noi înşine. Spurgeon a spus: „Trebuie că Dumnezeu m-a ales înainte ca eu să fi venit pe lume. Cu siguranţă n-ar fi făcut-o după aceea”.
Scopul acestui decret (nu cauza acestuia) a fost ca noi să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui (Efeseni 1:4 ca să fim sfinţi). Acest lucru are loc pe de o parte prin imputarea dreptăţii Sale şi pe de altă parte prin lucrarea de sfinţire a Duhului, care va fi desăvârşită numai în starea de slavă. Scopul lui Dumnezeu produce, în vieţile celor aleşi, un răspuns spiritual. Urmărirea sfinţeniei – sau perseverenţa sfinţilor – va fi întotdeauna semnul celor aleşi. Aceasta nu este o doctrină care scade forţa morală, ci mai degrabă are cele mai mari pretenţii de la cel credincios.
Versetele din Efeseni 1:6,11-12 introduc scopul final al înţelepciunii de predestinare a lui Dumnezeu: „spre lauda slavei harului Său” şi „ca să slujim [să existăm veşnic] de laudă slavei Sale” sunt expresii care captează extraordinarul punct culminant al întregii activităţi de predestinare a lui Dumnezeu care face toate conform voii Sale (v. 11).
Fiecare creştin ar trebui să aibă ca obiective ideile şi activităţile care evidenţiază şi care oferă un respect total slavei lui Dumnezeu. Comportamentul personal ar trebui să reflecte caracterul lui Dumnezeu. Ce aduce cea mai mare slavă lui Dumnezeu? Nimic nu împlineşte acel scop atât de semnificativ precum lauda adevărată la adresa harului Său şi înţelegerea adecvată a caracterului gratuit al darului mântuirii Sale. Primul pas spre a lăuda în mod adecvat harul lui Dumnezeu este să înţelegem că El este infinit liber în împărţirea harului şi că acel har îşi împlineşte întotdeauna scopurile. Totuşi, Dumnezeu nu a lăsat ca împlinirea deplină a laudei harului Său glorios să depindă de modul în care omul percepe în prezent caracterul gratuit al acestuia. În loc de aceasta, sau pe lângă aceasta, El va împlini acest lucru în toţi cei răscumpăraţi pentru ca ei să-L laude veşnic.
Concluzii
Parcurgând cu atenţie primele 12 versete din Efeseni 1 putem da o definiţie mai complexă predestinării. Predestinarea este o parte specială a planului cosmic al lui Dumnezeu, este decizia Sa suverană, luată în veşnicia trecută, privind destinul final al păcătoşilor în mod individual. Alegerea este opţiunea lui Dumnezeu de a-i mântui pe păcătoşi în mod individual, alegându-i pentru a primi orice binecuvântare duhovnicească în Hristos.
Nimic din ceea ce noi facem nu ne poate mântui, deoarece suntem păcătoşi, incapabili şi nedoritori să venim la Dumnezeu prin credinţă. Aşadar, dacă trebuie să fim mântuiţi, Dumnezeu este Cel care trebuie să realizeze mântuirea. Acum înţelegem că mântuirea noastră nu depinde de o decizie imediată, ci de hotărârea din veşnicii a lui Dumnezeu. Când alegem să venim la Dumnezeu, o facem pentru că El ne-a ales mai întâi.
Bibliografie
Mesajul mântuirii, Philip Ryken, Editura Reformatio, Oradea, 2003
Prin harul şi pentru slava Lui, Thomas J. Nettles, Editura Reformatio, Oradea, 2006
Învăţătura religiei creştine, Jean Calvin, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003
