Un ateu este o persoană hotărâtă să şteargă complet din mintea lui cunoştinţa instinctivă a lui Dumnezeu. Ideea că Dumnezeu este sfânt şi ne poate trage la răspundere este un inconvenient, o idee obstructivă şi de aceea trebuie să dispară. Oamenii spun: „Vreau să am controlul total asupra vieţii mele. Nu vreau să fiu intimidat de o societate guvernantă de un Dumnezeu puritan. Nu vreau să aud nicio voce critică, niciuna care să-mi sune în ureche şi să interfereze cu planurile mele. Nu voi tolera niciun sentiment de ruşine care m-ar copleşi dacă aş crede în Dumnezeu şi în standardele Bibliei”. Acesta este ateismul.
Ateii pot fi împărţiţi în două mari categorii. Pe de-o parte îl întâlnim pe promotorul militant al ateismului: necredinciosul ardent, agresiv, care este hotărât să-L nege Dumnezeu, să respingă credinţa şi să convingă cât mai mulţi oameni posibil să facă acelaşi lucru. Pe de altă parte, există „ateul pasiv” sau „ateul receptiv”. Acesta este o persoană care absoarbe ateismul din barajul nemilos al propagandei anticreştine a vremurilor noastre.
Ateii pasivi, similar cu promotorii militanţi ai ateismului, nu au „frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor”. Îl exclud pe Dumnezeu din gândirea şi din viaţa lor şi refuză să creadă că El există şi vede ceea ce fac ei. Dar ei fac acest lucru deoarece au fost minţiţi în permanenţă de ateismul militant.
Mulţi atei pasivi nu realizează condiţia lor. Ei cred că sunt agnostici. Dar un agnostic este identic cu un ateu, doar că el formulează lucrurile puţin diferit. Un agnostic spune: „nu putem cunoaşte nimic despre Dumnezeu”. Agnosticismul este o formă a ateismului în care oamenii sau nu vor, sau nu pot apăra necredinţa lor. Unii oameni cred că agnosticismul este, mai degrabă, o poziţie neutră. Pentru ei aceasta sună modest şi rezonabil, dar în realitate agnosticul spune „este imposibil să cunoşti ceva despre Dumnezeu şi, de fapt, nici nu vreau să ştiu nimic despre El”.
Astăzi ateismul este ideologia cea mai populară, concepţia de viaţă general acceptată şi dominantă. Mass-media sunt controlate de atei, iar opiniile lor se regăsesc pretutindeni. Mulţi oameni au impresia că ateismul este singura concepţie validă despre lume şi viaţă, filozofia care dispune de toate argumentele puternice. Însă este uşor să expui superficialitatea şi slăbiciunea argumentelor ateismului, împreună cu metodele lui înşelătoare de care se foloseşte pentru ademenirea altora.
Necredinţa (ateismul) neagă existenţa lui Dumnezeu, respinge toate standardele Sale morale şi şterge urma oricărui gând că într-o zi păcătosul va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru toate faptele sale. Necredinţa este cea care îi dă libertate păcătosului să facă ce-i mai rău. Necredinţa este ca atare „motorul” tuturor relelor.
Cel mai blând lucru pe care l-ar putea spune cineva despre ateism este că ateismul este nerecunoscător, plin de mândrie. Acesta zice: „nu-i datorez nimănui nimic. Sunt aici, exist, sunt o fiinţă umană, nu vreau să mă gândesc de unde provin sau cum am ajuns aici. În ce mă priveşte pe mine, nu sunt dator cu nimic niciunui creator”.
Ateismul este extrem de iraţional. Nu există nimic mai iraţional decât refuzul de a crede în Dumnezeu. Această atitudine sfidează un val întreg de evidenţe care se văd în jurul nostru! Când privim la această lume creată, împreună cu ordinea, complexitatea şi designul ei, la sistemele şi ciclurile sale, vedem indicii şi evidenţe ale unei inteligenţe creatoare! Însă ateismul, care este mai degrabă o prejudecată decât un punct de vedere, nu simte nicio provocare din partea evidenţelor Universului creat.
Ateismul este iraţional atât în promovarea, cât şi în protejarea ideilor şi schemelor sale. După ce a respins vechile standarde morale ale Bibliei, ateismul a venit cu propriul său sistem de etică. Avocaţii săi au pretins că organizarea societăţii conform valorilor ateiste va produce o lume morală eliberată, fericită şi ordonată. Dar oriunde se experimentează aceste alternative se produce dezastru.
Ateismul este, fără îndoială, o forţă barbară, deschizând larg uşa în faţa voluptăţii şi violenţei. Aceasta este epoca în care copiii nenăscuţi pot fi omorâţi într-o clipită, când copiii aflaţi în creştere sunt frecvent neglijaţi, în timp ce părinţii îşi distrug căsniciile. Ateismul i-a învăţat pe oameni să dispreţuiască ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. Dacă eliminăm existenţa sau chiar posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, oamenii vor merge din rău în mai rău.
Ateismul îi face pe oameni inumani, supuşi poftelor proprii, împingându-i pe mulţi dincolo de capacitatea de a se autocontrola, într-un comportament dezgustător şi josnic. Ateismul este o înşelăciune, este cumplit de scump şi nu aduce nicio consolare. Ateismul nu poate face nimic bun pentru noi, nu poate schimba pe nicio persoană în mai bine, nu poate să îmbunătăţească sau să formeze caracterul. Ateismul este o forţă care nu are nimic decent, înălţător sau ameliorator pentru nimeni.
Evanghelia lui Isus Hristos este exact opusul ateismului. Ea ne vorbeşte despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit să şteargă pedeapsa păcatului pentru cei care caută iertare şi viaţă nouă. Hristos s-a dat pe Sine ca o jertfă de ispăşire, plătind preţul şi pedeapsa pentru fiecare păcătos care se pocăieşte şi se supune stăpânirii Sale. Putem fi iertaţi pe baza lucrării Sale. Datorită jertfei Sale noi putem fi transformaţi; putem veni să-L cunoaştem pe Domnul, să umblăm cu El, să-L iubim şi să-L slujim.
(Fragmente din broşura Cruzimile ateismului, Peter Masters, Editura Multimedia, Arad, 2004.)
