Monergism, director link-uri, teologie baptistă reformată, calvinism, doctrinele harului, teologie sistematică, predici Charles Spurgeon, baptişti calvinişti, Reforma protestantă, istoria Bisericii, apologetică, studii biblice, puritani

«

»

Print this Post

Martyn Lloyd-Jones – Doctrina întrupării

Eternul Fiu al lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, a luat asupra Sa natură umană. Prin aceasta nu trebuie înţeles că a venit în existenţă cu o nouă personalitate, ci că Dumnezeu Fiul veşnic S-a întrupat. Este necesar să facem această afirmaţie generală şi s-o divizăm pentru că acest act divin a fost de foarte multe ori greşit înţeles; şi pentru că mântuirea noastră şi destinul nostru veşnic depind de relaţia noastră cu Domnul Isus Hristos, nimic nu poate fi mai important decât să ne clarificăm ideile şi gândurile în privinţa Lui.

Ba mai mult, istoria Bisericii ilustrează foarte clar – şi înainte de a ajunge la istoria Bisericii o face însuşi Noul Testament – că diavolul este extrem de preocupat să-i rătăcească pe oameni ca să nu înţeleagă Persoana şi lucrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea, nu putem risca şi nu putem fi mulţumiţi cu o simplă afirmaţie generală despre doctrina întrupării. Trebuie s-o împărţim şi s-o analizăm în profunzime; trebuie să arătăm ce ne spune şi ce nu ne spune, pentru ca nimeni să nu cadă în greşeală din cauza neatenţiei.

1. Doctrina Persoanei Domnului nostru şi doctrina întrupării, în particular, ne arată importanţa deplină a doctrinei Trinităţii. (…) Într-un anumit sens, întreaga poziţie creştină depinde de doctrina Sfintei Treimi. Dacă nu credem în această doctrină, nu putem fi creştini; este imposibil. Cine nu crede în Trinitate nu poate fi creştin pentru că nu poate crede în doctrina răscumpărării. De aceea, când vorbim despre Persoana Fiului, vedem cât de important este să ştim că Dumnezeu există în trei Persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

2. Doctrina întrupării nu afirmă că eternul Dumnezeu Trinitar a devenit trup, ci că numai a doua Persoană din Divinitatea Trinitară S-a întrupat. Scriptura spune în felul următor: „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:14). Acum lucrul acesta trebuie în mod sigur subliniat. De multe ori, mă tem că tratăm cu superficialitate subiectul întrupării şi multe dintre cântările noastre tind să facă acelaşi lucru. Dar mie mi se pare că dăm dovadă de înţelepciune dacă nu spunem că Dumnezeu a devenit om. Aceasta este o afirmaţie uşuratică pe care ar fi mai bine să n-o folosim. De multe ori o spunem, dar pentru că credem în Persoanele Trinităţii, ar trebui să spunem că a doua Persoană din Trinitate S-a întrupat şi S-a arătat ca om. Dacă spunem, pur şi simplu, că „Dumnezeu a devenit om”, greşim, iar dacă oamenii cred greşit din cauza afirmaţiei noastre, nu putem da vina pe ei. Noi trebuie să fim particulari, trebuie să fim specifici şi întotdeauna atenţi la ce spunem.

3. Doctrina întrupării nu susţine că cea de-a doua Persoană a Trinităţii S-a limitat la o înfăţişare, la o formă, ci că S-a întrupat cu adevărat; El a venit cu adevărat în trup. Subliniez acest lucru pentru că în primii ani ai Bisericii creştine au existat oameni care au ajuns la erezii. Aşa-numiţii gnostici au spus că Domnul nostru poseda doar înfăţişarea unui trup; El avea trupul unei fantome, figura unui trup. Dar doctrina întrupării nu afirmă aşa ceva. Ea nu vorbeşte despre o înfăţişare, ci precizează că trupul a fost real; a avut loc o adevărată încarnare; Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.

4. Doctrina întrupării nu afirmă numai că natura divină s-a unit oarecum cu natura umană şi astfel a dat forma unei persoane. Nu e aşa; cea de-a doua persoană, persoana însăşi, a devenit carne. Au existat mulţi oameni în perioada de început a bisericii, de-a lungul secolelor şi în prezent care n-au înţeles acest lucru. Punctul lor de vedere despre Isus Hristos era acela că natura divină împreună cu natura umană formau o nouă persoană. Dar nu acesta e adevărul. Cea care a luat natură umană a fost cea de-a doua şi eterna Persoană din Sfânta Treime. Observaţi semnificaţia acestui lucru? Am învăţat deja că doctrina întrupării nu dă ca învăţătură crearea unei noi persoane. Ea ne învaţă că Hristos a luat asupra Lui trup şi S-a arătat în această lume în asemănare cu omul – nu o persoană nouă, ci în calitate de această Persoană eternă.

5. Doctrina întrupării nu ne învaţă, nici nu implică ideea că în personalitatea Fiului lui Dumnezeu a avut loc o schimbare. A existat o schimbare în forma în care S-a arătat, a existat o schimbare în modul în care S-a manifestat, dar n-a existat nicio schimbare în personalitatea Sa; El este aceeaşi persoană întotdeauna. Atât în trupul fecioarei Maria, cât şi în starea de copilaş din iesle, El este tot a doua Persoană din Sfânta Treime.

6. Niciodată nu trebuie să enunţăm doctrina întrupării în aşa fel încât să dăm impresia că afirmăm că Fiul lui Dumnezeu a fost schimbat în om. (…) Am văzut că Ioan 1:14 spune: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi”, iar expresia „s-a făcut” i-a determinat de multe ori pe oameni să creadă că Fiul lui Dumnezeu S-a schimbat în om. În parte, acest lucru se datorează faptului că aceasta nu este cea mai bună traducere. În loc să spunem „Cuvântul S-a făcut trup”, ar trebui să spunem „El a devenit trup” sau „El a luat trup”. Ideea de facere dă impresia de a fi „schimbat în”, ceea ce este greşit.

Cu alte cuvinte, modul în care se exprimă în general Scriptura este acesta: în Romani 8:3 ni se spune că El a venit „într-o fire asemănătoare cu a păcatului”. Aceasta este o traducere mai bună. Sau luaţi traducerea din 1 Ioan 4:2: „Duhul lui Dumnezeu Să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu”. Isus Hristos n-a fost schimbat în om; Persoana eternă este cea care s-a întrupat. Acesta este modul corect în care trebuie formulată această doctrină.

7. Domnul nostru n-a luat asupra Sa doar înfăţişarea naturii umane; ea a fost o natură umană adevărată. (…) În Vechiul Testament avem pasaje care vorbesc despre îngerii care au apărut în faţa unor oameni şi ni se spune că ei au apărut sub înfăţişări omeneşti. Când spunem că îngerii s-au arătat în acel fel, nu vorbim despre o întrupare, ci despre o arătare. Îngerii nu şi-au schimbat natura, n-au mai adăugat nimic la ea, ci numai au luat asupra lor acea formă de om. Am văzut ceva mai devreme că şi Domnul nostru S-a arătat în acest fel; am vorbit despre îngerul Legământului. Îngerul Legământului din Vechiul Testament este, fără îndoială, Domnul Isus Hristos şi El S-a arătat de mai multe ori la diferiţi oameni şi S-a arătat luând înfăţişare de om. Un asemenea procedeu se numeşte teofanie. Teofania este cu totul altceva decât întruparea. Teofania înseamnă că o persoană angelică sau divină se arată în această formă pentru un anumit timp, dar doctrina întrupării afirmă că Domnul Isus Hristos a luat asupra Lui însuşi natura umană – nu doar aspectul ei, ci natura umană reală.

Există multe afirmaţii care susţin acest lucru; vă voi da două dintre ele. Evrei 2:14: Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele”. El chiar a luat asupra Lui natură umană. „Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El”, spune versetul 16 din acelaşi capitol, ci „în ajutorul seminţei lui Avraam”. Aşa ceva a luat El asupra Lui. La 2 loan 7, unde citim: „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup”. Nu ne îndoim deloc de faptul că Ioan şi-a scris cele trei epistole ca să nege periculoasa erezie care îşi făcea apariţia şi care spunea că Isus n-a venit în trup, că a fost doar o simplă arătare. Unii au spus că Mesia a intrat în omul Isus la botezul Lui şi L-a părăsit apoi când era pe cruce, în timp ce alţii au spus că totul a fost o simplă fantomă. Noul Testament – şi în special Ioan în epistolele sale – nu numai că neagă aceste lucruri, dar le şi demască spunând că sunt cele mai periculoase greşeli, însăşi minciuna anticristului, aşa că e important să înţelegem clar aceste lucruri.

8. Doctrina întrupării afirmă că Domnul nostru a luat asupra Lui o natură umană completă. Aceasta n-a fost numai o natură parţială, ci una completă. Hristos n-a luat asupra Lui doar un trup simplu. De-a lungul secolelor au existat oameni care au dat o asemenea învăţătură; ei spuneau că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Lui doar un trup omenesc. Ideea aceasta este greşită. Alţii au spus că Isus a luat asupra Lui un trup şi un fel de suflet viu, dar că partea spirituală a sufletului a fost dată de Persoana eternă. Şi această idee este greşită. Doctrina întrupării spune că El a luat asupra Lui o natură umană completă, trup şi suflet, inclusiv spiritul, şi că El a fost cu adevărat om.

9. Ca ultim punct în cadrul acestui capitol general, voi spune că Fiul lui Dumnezeu a luat natura aceasta umană completă de la fecioara Maria. Aceasta înseamnă că nu avem voie să spunem că pentru El S-a creat o nouă natură umană. Unii au susţinut că Dumnezeu a creat pentru Fiul Său o nouă natură umană, şi că natura aceasta umană I-a fost, pur şi simplu, transmisă, cum s-ar spune, prin Maria. Acest lucru este greşit. Doctrina întrupării stabileşte faptul că El Şi-a luat natura umană de la mama Sa, fecioara Maria. N-a fost vorba de o nouă creaţie. El nu Şi-a adus cu El natura Sa umană. El a primit-o de la ea. De aceea, după cum Scripturile subliniază de multe ori – El este cu adevărat din sămânţa lui Avraam şi din sămânţa lui David. Iată ce se spune în Matei 1:1: „Cartea neamului lui Isus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”. Dacă pentru El s-ar fi creat o natură umană specială, El n-ar mai fi fost Fiul lui David şi nici Fiul lui Avraam. Dar El a avut această descendenţă, pentru că natura Sa umană a avut-o de la mama Lui, fecioara Maria. Vreau să accentuez încă o dată că nu putem spune că natura Sa umană doar s-a asemănat cu a noastră sau că a fost doar în parte ca a noastră, că s-a relaţionat organic cu a noastră. El a primit în mod real natura noastră. Întoarce-ţi-vă încă o dată la acele versete din Evrei 2:14-18. El chiar aparţine, aşadar, rasei umane. El este de-al nostru.

Mă simt nevoit să mă opresc în acest loc şi sunt ispitit s-o şi fac. Mă preocupă această idee deoarece doctrina răscumpărării noastre depinde în ultimă instanţă de acest adevăr. Dacă El n-ar fi luat natura noastră umană, nu ne-ar fi putut mântui. Evrei 2 argumentează foarte clar că, deoarece noi suntem părtaşi cărnii şi sângelui, şi El a trebuit să fie părtaş aceloraşi lucruri. Acesta era singurul mod în care ne putea mântui. Deci, nu ne putem permite să riscăm nimic în privinţa acestei doctrine. Nu ne putem permite să zicem: „Nu contează care este afirmaţia exactă a acestei doctrine”. Aşa ceva este total nebiblic. Noi trebuie să fim precişi şi clari, siguri şi hotărâţi în toate afirmaţiile pe care le facem, altfel, fără să ştim, putem afirma lucruri neadevărate despre doctrina răscumpărării. (…)

Este un fapt cunoscut că cei care întâmpină dificultăţi în acceptarea acestei doctrine s-au confruntat cu ele şi în acceptarea doctrinei Scripturii şi a doctrinei minunilor. Ei înţeleg greu doctrina întrupării pentru că au făcut din mintea lor limitată testul final al unui adevăr obişnuit şi dacă nu pot înţelege un lucru, nu vor să-l creadă.

Dar trebuie să fim de acord că în toate aceste chestiuni ne situăm în afara domeniului raţiunii şi al înţelegerii umane naturale. Am început cu conceptul şi cu categoria revelaţiei. În afara revelaţiei, nu putem cunoaşte nimic. Eu nu vin cu teorii şi filozofii; încep cu această premisă – că tot ce vă spun reprezintă cele făcute de Dumnezeu, tot ce a revelat Dumnezeu. Nu cunosc nimic afară de ce descopăr în Biblie. Sunt totalmente dependent de această revelaţie. De aceea, am nevoie să mă apropii de ea precum un copilaş. „Lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1:21); aşa că dacă lucrul acesta a fost adevărat şi încă este adevărat, atunci trebuie să depind de această carte, trebuie să-i accept autoritatea, trebuie să-i primesc afirmaţiile, chiar dacă mintea mea limitată nu Ie pricepe întotdeauna.

(Fragmente din volumul 1 al seriei Mari doctrine ale Bibliei, D. Martyn Lloyd-Jones, Editura Făclia, 2002.)

Permanent link to this article: http://www.monergism.ro/index.php/2014/12/martyn-lloyd-jones-doctrina-intruparii/

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: