Monergism, director link-uri, teologie baptistă reformată, calvinism, doctrinele harului, teologie sistematică, predici Charles Spurgeon, baptişti calvinişti, Reforma protestantă, istoria Bisericii, apologetică, studii biblice, puritani

«

»

Print this Post

Jonathan Edwards – Emoţiile care însoţesc convertirea

Toate emoţiile harului izvorăsc dintr-o înţelegere spirituală în care sufletului îi sunt revelate excelenţa şi slava lucrurilor divine… Dar toate descoperirile spirituale sunt transformatoare şi nu se limitează la o simplă alterare a exerciţiilor, senzaţiilor şi stărilor sufleteşti prezente; ci au o asemenea putere şi eficacitate, încât realizează o schimbare în însăşi natura sufletului: 2 Corinteni 3:18 „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. O astfel de putere ca aceasta este cu adevărat o putere divină şi e specifică Duhului lui Dumnezeu: alte puteri pot realiza o alterare în starea şi sentimentele prezente ale omului, dar numai puterea Creatorului poate schimba natura omului, sau poate dărui o natură nouă. Şi niciun fel de descoperiri sau iluminări nu vor avea acest efect supranatural, decât cele care sunt divine şi supranaturale. Efectul acesta este rodul descoperirilor cu adevărat divine. Sufletul este adânc afectat de aceste descoperiri, fiind astfel transformat.

Astfel se întâmplă cu acele emoţii al căror subiect este sufletul în timpul convertirii sale. Reprezentările pe care le face Scriptura cu privire la convertire implică şi semnifică cu putere o schimbare a naturii, prin expresii ca: „a fi născut din nou”; „a deveni o făptură nouă”; „a învia din morţi”; „a fi înnoit în duhul minţii”; „a muri faţă de păcat şi a trăi faţă de neprihănire”; „a te dezbrăca de omul cel vechi şi a te îmbrăca cu omul cel nou”; „a fi altoit într-un butuc nou”; „a avea sămânţa divină implantată în inimă”; „a fi făcut părtaş naturii divine” etc.

De aceea, dacă nu există o schimbare radicală şi permanentă în oamenii care cred că au experimentat o lucrare de convertire, toate închipuirile şi pretenţiile lor sunt zadarnice, oricât de puternic ar fi fost afectaţi. Convertirea este o schimbare măreaţă şi universală a omului, o întoarcere de la păcat la Dumnezeu. Omul poate fi împiedicat să păcătuiască, înainte de convertire; dar atunci când e convertit, el nu doar că e împiedicat să păcătuiască, ci chiar inima şi natura lui sunt întoarse de la păcat către sfinţenie; astfel că de atunci înainte el devine o persoană sfântă, un duşman al păcatului. De aceea, dacă după emoţiile înalte ale presupusei convertiri nu se vede nicio schimbare remarcabilă în el în ce priveşte acele caracteristici rele şi obiceiuri rele care au fost vizibile în el mai înainte, omul fiind sub dominaţia aceloraşi înclinaţii rele sub care se afla înainte, aceleaşi lucruri părând să-i exprime caracterul; dacă este la fel de egoist şi carnal, de nesimţitor şi de pervers, de necreştin şi de imoral ca întotdeauna, atunci acestea reprezintă un argument mai puternic pentru starea lui decât cele mai strălucitoare poveşti pe care le-a spus vreodată referitor la experienţele lui. Fiindcă în Isus Hristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, nici declaraţiile înălţătoare, nici declaraţiile umile, nici povestirile frumoase, nici cele despre frângere, nu valorează nimic; ci doar a fi o făptură nouă.

Dacă există o mare schimbare vizibilă într-o persoană, pentru un timp, dar dacă nu e permanentă, ci apoi ea se întoarce, pentru totdeauna, la felul ei obişnuit de vieţuire, atunci nu este vorba despre o schimbare a naturii, fiindcă natura are un caracter permanent. Un porc, murdar după natura lui, poate fi spălat, dar natura lui porcină rămâne; un porumbel, care este curat după natură, se poate murdări, dar natura lui curată rămâne.

Într-adevăr, trebuie să ţinem cont şi de temperamentul natural; convertirea nu dezrădăcinează cu totul temperamentul natural; omul poate să mai cadă în acele păcate către care a fost cel mai înclinat prin constituţia lui naturală, înainte de convertire, însă convertirea va realiza o mare schimbare chiar şi în privinţa acestor păcate. Chiar dacă harul, încă nedesăvârşit, nu smulge din rădăcină temperamentul natural, totuşi are o putere şi o eficacitate mare în raport cu acesta, corectându-l.

Schimbarea produsă de convertire este o schimbare universală. Harul schimbă tot ce este păcătos în om; omul vechi este dezbrăcat şi omul nou este îmbrăcat; el este sfinţit pe de-a-ntregul; şi omul devine o făptură nouă; cele vechi s-au dus şi toate lucrurile s-au făcut noi; tot păcatul este mortificat, păcatele trupeşti, la fel ca şi celelalte. Dacă un om era înainte de convertire înclinat prin constituţia sa naturală spre senzualitate, beţie sau răutate, harul convertirii va realiza o mare schimbare în el în ce priveşte aceste predispoziţii rele; astfel că, deşi mai este încă în pericol de a cădea în aceste păcate, totuşi ele nu mai au stăpânire asupra lui, nici nu mai reprezintă în mod specific caracterul său. Da, adevărata pocăinţă îl întoarce pe om, în anumite privinţe, împotriva nelegiuirii lui, a aceleia de care s-a făcut cel mai vinovat înainte şi prin care L-a dezonorat cel mai mult pe Dumnezeu.

(Fragment din volumul Emoţiile religioase, Jonathan Edwards, Editura Perla Suferinţei, 2012.)

Permanent link to this article: http://www.monergism.ro/index.php/2015/12/jonathan-edwards-emotiile-care-insotesc-convertirea/

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: