Return to Istoria Bisericii

Apologetică

Apologetica clasică se numeşte astfel deoarece este metoda folosită de-a lungul secolelor, începând cu primii gânditori creştini şi până astăzi. Sunt folosite argumente pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu dintre care cele mai acceptate sunt argumentul cosmologic, cel teleologic şi cel moral. Exponenţi: Norman Geisler şi Willian Lane Craig.

Apologetica probatorie diferă faţă de cea clasică prin faptul că nu consideră necesar să dovedească teismul înaintea celorlalţi paşi.

Apologetica experienţială afirmă că un argument foarte puternic pentru adevărul creştin este experienţa religioasă. Unii apelează la experienţa religioasă existenţială, accesibilă tuturor. Printre existentialişti se numară Soren Kierkegaard şi Karl Barth.

Apologetica istorică accentuează doar palierul istoric de argumentare. Deoarece credinţa creştină este una istorică, susţinătorii acestui model consideră că dovezile istorice sunt suficiente pentru atestarea întregului adevăr al creştinismului, inclusiv existenţa lui Dumnezeu. Reprezentanți: John Warwick Montgomery şi Gary Habermas.

Apologetica presupoziţionalistă afirmă că apărarea credinţei creştine trebuie să se facă de pe fundamentul anumitor presupoziţii de bază. Partizanii acestei abordări susţin că fără postularea unor adevăruri creştine fundamentale (cum ar fi Trinitatea şi revelaţia Acesteia în Scriptură) nu este posibil să explici sau să justifici universul, viaţa, istoria sau limbajul. Cei mai cunoscuţi presupoziţionalişti sunt Gordon Clark şi Cornelius Van Til.

Norman Geisler


ARTICOLE GENERALE

 

MIŞCĂRI PSEUDOCREŞTINE

 

ADVENTISMUL

 

ALTELE

 

EREZII

 

ISLAMUL

 

NEW AGE

Permanent link to this article: http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: