„… prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă” (Efeseni 2:8)
Sunt multe încercări de a descrie credinţa, însă aproape toate definiţiile pe care le-am auzit m-au ajutat să înţeleg mai puţin decât înainte. Uneori, încercăm să explicăm credinţa până când nimeni nu mai înţelege nimic. Sper că nu voi cădea şi eu în aceeaşi greşeală. Credinţa este cel mai simplu dintre toate lucruri şi, poate, tocmai datorită simplităţii ei, este greu de explicat. Ce este credinţa? Ea se referă la trei aspecte: cunoştinţă, acceptare şi încredere.
Cunoştinţa
„Cum vor crede în Cel despre care n-au auzit nimic?” (Romani 10:14). Eu vreau să fiu informat despre un fapt înainte de a-l putea crede. „Credinţa vine prin auzire”. Noi trebuie să auzim întâi, ca să ştim apoi ce trebuie să credem. „Cei ce cunosc Numele Tău, îşi vor pune încrederea în Tine”, spune psalmistul. O măsură de cunoştinţă este esenţială pentru a crede. De aici provine importanţa dobândirii cunoştinţei. „Apleacă-ţi urechea şi vino la Mine; ascultă şi sufletul tău va trăi”, era cuvântul spus printr-un proroc din vechime, şi el este şi Cuvântul Evangheliei de astăzi. Cercetaţi Scripturile şi învăţaţi ce spune Duhul Sfânt despre Hristos şi mântuirea Lui.Căutaţi şi cunoaşteţi pe Dumnezeu.„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută”. (Evrei 11:6). Duhul Sfânt să vă dea cunoştinţa şi frica de Domnul!Să cunoaşteţi Evanghelia, să ştiţi ce este vestea bună, cum vorbeşte ea despre iertare, despre schimbarea inimii, despre primirea în familia lui Dumnezeu şi despre atâtea binecuvântărifără număr.Să cunoaşteţi într-un mod deosebit pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul oamenilor, unit cu noi prin natura Sa pământească şi totuşi una cu Dumnezeu. Astfel, El poate fi Mijlocitorul între Dumnezeu şi om.
Căutaţisă cunoaşteţi doctrina jertfei lui Hristos, căci punctul pe care se fixează credinţa mântuitoare este aceasta: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în seamă păcatele lor” (2 Corinteni 5:19). Să ştiţi că Isus „a fost făcut blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13). Aprofundaţi această doctrină despre jertfa înlocuitoare a lui Hristos, căci aici este cea mai dulce mângâiere pentru cei păcătoşi, căci „Domnul L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Credinţa începe prin cunoştinţă.
Acceptarea
Mintea ajunge să creadă sau să primească lucrurile care sunt adevărate. Sufletulcrede că există Dumnezeu şi că El ascultă pe cei ce strigă dintr-o inimă sinceră; că Evanghelia este de la Dumnezeu; că justificarea prin credinţă e cel mai mare adevăr pe care l-a descoperit Dumnezeu în aceste zile din urmă prin Duhul Sfânt, mult mai clar decâtînainte. Atunci inimacrede că Domnul Isus este cu adevărat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Răscumpărătorul oamenilor, Profetul, Preotul şi Regele poporului Său. Toate acestea sunt acceptate ca adevăruri sigure. Mă rog ca tu să poţi ajunge aici, săcrezi cu tărie că „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7), că jertfa Lui este întreagă şi pe deplin acceptată de Dumnezeu, aastfel că oricine crede în Isus nu este condamnat. Crede aceste adevăruri aşa cum crezi orice alte declaraţii. Deosebirea între credinţa obişnuită şi credinţa mântuitoare stă mai ales în subiectele asupra cărora ea este exercitată. Crede mărturia lui Dumnezeu aşa cum crezi mărturia tatălui sau a prietenului tău. „Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mult mai mare” (1 Ioan 5:9). Ai făcut acum un mare pas spre credinţă. Îţi mai lipseşte însă un singur element.
Încrederea
Predă-te Dumnezeului îndurărilor; pune-ţi nădejdea în Evanghelia harului; încredinţează–ţi sufletul Celui ce a murit şi a înviat; spală–te de păcatele tale în sângele vărsat; primeşte desăvârşita Lui neprihănire şi va fi bine.
Încrederea este viaţa credinţei. Fără ea, credinţa este moartă, nu e o credinţă mântuitoare. Puritanii obişnuiau să explice credinţa prin cuvântul„rezemare”. Asta înseamnă sprijinirea pe ceva material. Lasă-te cu toată greutatea pe Hristos. Încrederea poate fi mai bine ilustrată dacă îţi spun „Aşază–te pe Stânca Veacurilor şi rămâi acolo. Aruncă-te în braţele lui Isus. Odihneşte–te în El. Predă-te Lui”. Făcând astfel ai exercitat credinţa mântuitoare. Credinţa nu e ceva orb, căci ea începe prin cunoştinţă. Ea nu e un ceva speculativ, căci ea crede fapte care sunt sigure. Ea nu e un vis, un lucru nepractic, căci ea se încrede şi îşi lasă destinul ei pe adevărul descoperit. Aceasta e singura cale de descriere a credinţei.
Mi-e teamă, însă, că cititorul meu se va odihni acum mulţumit de faptul că ştie ce trebuie să facă, dar fără să facă vreodată aceasta. Chiar cea mai săracă credinţă reală este mai bună decât cele mai frumoase idealuri despre ea, rămase în domeniul închipuirii. Marele câştig este să crezi în Domnul Isus fără întârziere. Definiţiile nu valorează nimic.
Un om flămând mănâncă, deşi el nu ştie compoziţia hranei lui, nu înţelege anatomia gurii sau procesul digestiei, el trăieşte deoarecese hrăneşte. Altul, un individ mult mai inteligent, înţelege nutriţia ca ştiinţă; dar, dacă el nu mănâncă, el va muri cu toată cunoştinţa lui. Fără îndoială, în acest moment sunt mulţi în iad care au înţeles doctrina credinţei, dar ei nu au crezut. Pe de altă parte, niciunul dintre cei ce s-au încrezut în Domnul Isus n-a fost aruncat afară, deşi, poate, unii dintre aceştia nu au fost niciodată destul de inteligenţica să fie în stare să explice credinţa. Iubit cititor, primeşte pe Domnul Isus în sufletul tău şi vei trăi în veci. „Cel ce crede în El are viaţă veşnică.”
(Fragment din cartea All of grace, Charles Spurgeon, tradus de Petru Popovici şi publicat în numărul din 18 mai 1946 al revistei „Farul creştin”. Capitolul poate fi citit integral în volumul Totul prin har, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994.)
