Mulți creștini baptiști resping cu înverșunare doctrina alegerii suverane a lui Dumnezeu pentru mântuire fiind ferm convinși că aceasta nu este biblică, nu este dreaptă și că nu are nimic de a face cu învățătura baptistă istorică. Thomas J. Nettles – reputat teolog și profesor la Southern Baptist Theological Seminary din Louisville, Kentucky, în masiva sa lucrare Prin harul și pentru slava Lui (tradusă și publicată în 2006 la Editura Reformatio) – explică fundamentul scriptural al acestei doctrine, dar prezintă și modul în care, începând cu sec. al XVII-lea, predestinarea a fost înțeleasă de baptiști. Redau mai jos câteva citate despre alegere din cei mai cunoscuți teologi baptiști, citate preluate din cartea lui Nettles. Sper ca, citindu-le, să rămâneți măcar cu unele întrebări care să vă conducă la o cercetare mai profundă a Sfintei Scripturi în dorința de a înțelege harul măreț al lui Dumnezeu manifestat în mântuirea celor aleși.
Benjamin Keach (1640 – 1704)
Alegerea este în întregime bazată pe harul suveran al lui Dumnezeu, pentru că orice s-ar presupune (de către oponenții noștri), condiția pentru mântuire, precum și alegerea persoanelor noastre pentru viață veșnică stă în hotărârea lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât să le dea aleșilor Săi Duhul Său, pentru a-i reînnoi și sfinți. Tot El a hotărât să dea și harul Său, în special credința pentru a crede și puterea pentru a persevera. Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă și roadă voastră să rămână (Ioan 15:16). Este aceasta roada pocăinței? Este credința? Este ascultarea? Sau este sfințenia? Suntem rânduiți să aducem toată această roadă și roada noastră să rămână și să nu piară niciodată: … nu încetează să aducă roadă (Ieremia 17:8).
John Bunyan (1628 – 1688)
Putem spune că am fost mântuiți, în planul lui Dumnezeu, înainte de începerea lumii. Prin harul Său, Dumnezeu i-a prins pe cei care vor merge în cer într-un decret veșnic de alegere; aici se află cu adevărat începutul mântuirii noastre. Apostolul [Pavel] afirmă că El [Dumnezeu] ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii (2 Timotei 1:9). Acesta este începutul mântuirii și, potrivit acestui început, toate lucrurile sunt de acord și conduc înspre concluzia următoare: El ne-a mântuit după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus. Mântuindu-ne în felul acesta Dumnezeu, putem spune că ne-a mântuit prin faptul că a hotărât să facă eficace acele metode pentru completarea binecuvântată a salvării noastre; așa că ni se spune că suntem „aleși pentru mântuire în Hristos”. Și iarăși, că El ne-a dat, în acea alegere, acel har care va duce mântuirea noastră la bun sfârșit. Da, textul este foarte plin de conținut: El ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. în El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:3,4). Această alegere e socotită a fi un act al harului: Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har (Romani 11:5).
Eu cred că alegerea nu dă la o parte sau nu împiedică mijloacele puse la dispoziție de Dumnezeu pentru a ne aduce la Hristos, la har și la slavă. Mai degrabă, ea face necesare folosirea și efectul acestora, pentru că ei sunt aleși să fie aduși în cer în acest fel, adică prin credința lui Isus Hristos, care este scopul chemării eficace.
John Gill (1697 – 1771)
Trebuie să înțelegem că alegerea pentru har și slavă a anumitor oameni de către Dumnezeu, din eternitate, este un act prin care oamenii sunt aleși din cauza bunei voințe și plăceri a lui Dumnezeu, înainte de a fi existat lumea, pentru sfințenie și fericire, pentru mântuire, prin Hristos, pentru a fi părtași slavei Sale și pentru a se bucura de viața veșnică datorită darului gratuit al lui Dumnezeu prin El [Hristos], Efeseni 1:4, 2 Tesaloniceni 2:13, Faptele Apostolilor 13:48; aceasta este prima binecuvântare fundamentală în conformitate cu care sunt împărțite toate binecuvântările spirituale; ea este așezată de apostol înaintea tuturor [binecuvântărilor] și este prima verigă din lanțul de aur al mântuirii omului (Efeseni 1:3,4, Romani 8:30).
Isaac Backus (1724 – 1806)
Cei sfințiți sunt puși deoparte pentru Dumnezeu din veșnicie, sunt chemați eficace la timp și sunt păstrați de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuire veșnică. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa prin ascultarea Unuia singur mulți vor fi făcuți drepți (Romani 5:19).
Andrew Fuller (1754 – 1815)
Doctrina alegerii libere sau necondiționate poate fi clar demonstrată și adeverită a fi un dictat al rațiunii drepte. Dacă oamenii sunt total depravați, ei sunt în întregime la dispoziția lui Dumnezeu fie pentru a-i mântui, fie pentru a nu-i mântui. Dacă unii sunt mântuiți, trebuie să fie printr-un act de har gratuit. Dacă unii sunt aduși să creadă în Hristos, pe când alții continuă în necredință (ceea ce corespunde cu un fapt continuu), diferența dintre ei trebuie să țină în întregime de har. Dar dacă Dumnezeu face o deosebire în timp, El trebuie să fi hotărât să facă astfel pentru veșnicie, fiindcă a presupune că Dumnezeu acționează fără un scop înseamnă a-L priva de înțelepciune, iar a presupune că în mintea Lui se va naște un scop nou ar însemna să-L acuzi că este schimbător. Aici, deci, ajungem noi pe tărâmul alegerii – o alegere suverană, necondiționată.
Luther Rice (1783 – 1836)
Prin decrete, se referă ei la ceva diferit de predestinare? Dacă nu, ar fi ei nemulțumiți cu predicarea unor cuvinte ca acestea: Ne-a rânduit mai dinainte [predestinat] să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale; Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte [predestinat] să fie asemenea chipului Fiului Său; Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte (nu este acesta un decret binecuvântat, și încă unul care ar trebui predicat?) ca să umblăm în ele?
Există pasaje similare numeroase și, cu siguranță, „un bun slujitor al lui Isus Hristos” nu se poate scuza singur sau nu poate fi confirmat în această lucrare de către Stăpânul său dacă evită să proclame această parte a învățăturii lui Dumnezeu, în timp ce ar trebui cu siguranță să accentueze obligația „tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” și „să creadă Evanghelia”. Pe scurt, să îndemne la „pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul nostru Isus Hristos” ca datoria imediată a tuturor și, cu toată convingerea, „să afirme drepturile lui Mesia asupra fiecărui muritor.”
Adoniram Judson (1788 – 1850)
Cunoscând de la început că omenirea va cădea și se va distruge. Dumnezeu a ales, în mila Sa, câțiva oameni din rasa umană și i-a dat Fiului Său pentru a-i salva din păcat și de la iad.
În conformitate cu angajamentul Său de a-i mântui pe cei aleși și la împlinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu a fost conceput în pântecele fecioarei Maria prin puterea Iui Dumnezeu, în provincia Iudeii din țara lui Israel, și, unind astfel natura divină cu cea umană, s-a născut ca om; Fiind Mesia Salvatorul (Isus Hristos), a ascultat în mod desăvârșit de Legea lui Dumnezeu și apoi și-a dat viața pentru om în agoniile cele mai cumplite ale crucificării, prin care a făcut ispășire pentru toți cei care doresc să creadă.
John L. Dagg (1794 – 1884)
Tot ce va fi atunci prezent în mintea divină a fost înaintea acesteia din veșnicie și ceea ce va face Dumnezeu atunci a fost plănuit de El de la început, iar motivele pentru care o va face sunt motivele pentru care a plănuit să o facă. Nu poate exista nicio greșeală în acest scop dacă nu există în îndeplinirea [acestuia]. Dacă Dumnezeu poate să justifice pe deplin înaintea universului adunat în ziua de apoi modul în care și-a împărțit harul oamenilor, atunci acesta trebuie să fie drept: și dacă o parte din rasa umană poate fi îndreptățită, atunci acea parte a fost îndreptățită în scopul lui Dumnezeu; în consecință alegerea lui Dumnezeu a fost făcută în dreptate.
Francis Wayland (1796 – 1865)
Într-o vreme, mintea mea s-a răzvrătit împotriva doctrinei alegerii. Mi se părea o parțialitate. Acum înțelegeam că nu am nici un fel de drept asupra lui Dumnezeu, ci că, dacă eram pierdut, era întru totul vina mea și că, dacă eram mântuit, trebuia să fie pur și simplu o faptă a harului nemeritat. Am observat că tocmai această doctrină era singura mea speranță de mântuire, întrucât, dacă Dumnezeu nu m-ar fi căutat, eu nu L-aș fi căutat niciodată.
Basil Manly Sr. (1798 – 1868)
Acum, dacă Dumnezeu știe toate lucrurile, El știe cine va fi mântuit. Dar putea ști Dumnezeu cine va fi mântuit cu precizie dacă acest lucru n-ar fi putut fi văzut? Sau dacă este necesară o intervenție divină pentru a fi mântuit, iar partea inițială a acelei intervenții îi aparține lui Dumnezeu, putea El cunoaște dinainte că acel om va crede dacă nu avea un scop îndurător de a lucra în viața lui astfel încât el să poată crede?
Uneori am purtat în mod particular și prietenos discuții cu frații mei arminieni (căci n-am avut niciodată în viață vreo ceartă și sper că nu voi avea niciodată); iar arunci când li se pune în față acest aspect, ei de fapt neagă întotdeauna precunoașterea lui Dumnezeu, adică spun că El poate cunoaște toate lucrurile, dar alege să nu cunoască unele lucruri, adică numărul celor care vor crede. Mie mi se pare că există aici o inconsecvență vădită. Cum poate alege El să nu cunoască unele lucruri dacă nu le-a cunoscut mai întâi și nu le-a șters apoi din cunoștința Sa? – Este aceasta omnisciență? Sau este posibil, în natura lucrurilor, să cunoști un lucru și apoi să-l ștergi din cunoștință?
Să presupunem că ați dori să nu știți niciodată nimic despre faptul că m-ați auzit astăzi vorbind și ați depune un efort perseverent și hotărât să ștergeți acest lucru din memoria voastră, ați putea-o face? N-ar fixa tocmai acest efort pentru totdeauna în mintea voastră acest lucru? Și cum se poate concepe că și-ar limita Creatorul cunoașterea la mai puține lucruri decât cele care pot fi cunoscute, sau că știința Sa ar fi imperfectă, fie că este făcută astfel de propria Sa voință, fie de circumstanțe din afara Lui? Dar dacă se admite că toate lucrurile pot fi cu adevărat cunoscute de Creator, acest lucru este suficient pentru a dovedi că lucrurile care pot fi astfel cunoscute sunt clare și sigure; altfel cum ar putea fi cunoscute? Indiferent din ce unghi ai privi acest subiect, o judecată sănătoasă te va aduce înapoi la aceeași concluzie.
Frații mei, indiferent cât de misterios și de neînțeles ar putea fi faptul că Dumnezeu a ales un biet păcătos ca mine – m-a ales, m-a iubit, m-a răscumpărat, m-a chemat, m-a justificat și mă va glorifica în mod gratuit – eu mă voi bucura de acest adevăr și-I voi mulțumi pentru harul Său gratuit!
R.B.C. Howell (1801 – 1868)
De aceea, întregul aranjament s-a făcut pe baza harului Său suveran, nefiind influențat de meritul uman. Dar această concluzie nu poate fi dedusă numai din faptele care vă stau înainte. Întreaga Sa suveranitate din toată această tranzacție este afirmată explicit în Cuvântul Său: El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în dreptate, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, o dată justificați prin harul Lui, să ne facem, în speranță, moștenitori ai vieții veșnice.
P.H. Mell (1814 – 1888)
Predestinarea este acel decret veșnic, atotînțelept și imuabil al lui Dumnezeu, prin care a hotărât și a predestinat, înainte de veacuri, să creeze, să fie stăpân și să direcționeze spre un scop anume fiecare persoană și fiecare lucru pe care le-a adus sau le va aduce în ființă, să subordoneze întreaga creație și s-o facă să declare slava Sa.
James P. Boyce (1827 – 1888)
Din proprie inițiativă (în conformitate cu voia Sa și nu din obligație față de om și nici datorită voinței vreunui om) și din veșnicie (perioada în care acționează Dumnezeu și nu în timp, în care acționează omul), Dumnezeu (care este Cel care selectează sau alege, și nu omul) a hotărât să mântuiască (nu a mântuit, de fapt, ci doar a hotărât să o facă), [și să mântuiască (nu să acorde Evanghelia sau privilegiile bisericești)] un număr precis de oameni (nu întreaga rasă umană, nici doar câțiva oameni în mod nedefinit, nici o anumită parte proporțională în mod nedefinit, ci un număr precis), ca indivizi (nu întreaga rasă sau o parte a acesteia, nici a unei națiuni, nici a unei biserici, nici a unei grupări, ca oameni credincioși sau evlavioși, ci indivizi), nu pentru sau datorită vreunui merit sau vreunei fapte a acestora, nici datorită vreunui beneficiu pe care aceștia I l-ar aduce (nu pentru faptele lor bune, nici pentru sfințenia, virtutea, credința sau sfințirea lor spirituală, deși alegerea se face pentru o mântuire obținută prin credință și sfințire; nici pentru vreun beneficiu pe care ei I l-ar aduce, deși mântuirea lor scoate mult în evidență slava manifestată a harului Său), ci datorită bunei Sale plăceri (doar pentru că așa I-a plăcut să aleagă).
Charles Spurgeon (1834 – 1892)
Eu cred în doctrina alegerii deoarece sunt convins că, dacă [Dumnezeu] nu m-ar fi ales înainte de întemeierea lumii, nu m-ar fi ales niciodată. Și El a trebuit să mă aleagă din motive necunoscute mie, deoarece eu nu am putut găsi nici măcar un singur motiv în mine însumi care să mă învrednicească să fiu iubit cu o dragoste specială. Astfel, sunt forțat să accept această mare învățătură biblică .
Înainte de a exista vreo ființă creată – când eterul nu era vânturat de aripile îngerilor, când spațiul în sine nu exista deloc, când nu exista decât singur Dumnezeu, chiar și atunci, în acea singurătate a Divinității și în acea adâncime și profunzime calmă și liniștită, inima Lui era mișcată cu dragoste pentru aleșii Săi. Numele lor erau scrise pe inima Lui și ei erau iubiții inimii Lui. Isus și-a iubit poporul înainte de întemeierea lumii – chiar din veșnicie!
A.H. Strong (1836 – 1921)
Alegerea este acel act etern al lui Dumnezeu, prin care, în plăcerea Sa suverană și nu datorită vreunui merit prevăzut în ei, El alege anumiți oameni din numărul celor păcătoși pentru a fi destinatarii harului special al Duhului Său și pentru a fi făcuți astfel părtași de bună voie la mântuirea lui Hristos.
J.B. Gambrell (1841 – 1921)
[Predestinarea] este înțeleaptă în toate căile sale, în faptul că selectează și face eficace toate mijloacele care duc spre scopul final. Nu este adevărat că „Dacă un om este să fie mântuit, va fi mântuit oricum”. El va fi mântuit, dar va fi mântuit în modul pe care-l alege Dumnezeu, nu oricum. Iar acest mod al lui Dumnezeu este predicarea Evangheliei despre care a poruncit să fie proclamată la orice făptură. Prin predicarea Evangheliei El va scoate un popor pentru Sine din toate națiunile.
B.H. Caroll (1843 – 1914)
Pocăința și credința derivă din alegere și nu alegerea din ele. Astfel că ceea ce vrea să spună Pavel prin precunoaștere este aproape același lucru cu predestinarea; că în veșnicie Dumnezeu a hotărât și a ales conform acelei predestinări.
F. H. Kerfoot (1847 – 1901)
Mântuirea este darul gratuit al lui Dumnezeu în originea, continuarea și desăvârșirea ei; în Hristos, suntem aleși sau selectați în mod personal sau individual din veșnicie, suntem mântuiți și chemați afară din lume nu în conformitate cu faptele noastre, ci în conformitate cu scopul și harul Său, prin sfințirea făcută de Duhul și prin credința în adevăr; noi suntem păziți de puterea Lui ca să nu cădem și că vom fi prezentați fără vină înaintea slavei Sale.
E. C. Dargan (1852 – 1930)
Esența argumentului este că Dumnezeu este suveran și poate face ce vrea cu ce este al Său… Cu alte cuvinte, Dumnezeu este total liber în manifestarea milei Sale față de persoane individuale și, în consecință, față de grupuri de oameni. El nu este obligat să aibă milă de nici un individ. Este o chestiune de alegere liberă din partea Sa… Atât mila, cât și împietrirea lui Dumnezeu depind de voia Sa suverană. Dacă arată milă păcătosului pocăit, acest lucru nu se datorează faptului că păcătosul o merită, ci faptului că așa vrea Dumnezeu în harul Său…
