Din cuvintele lui Mihály Kornya

În urmă cu 168 de ani, la 22 februarie 1844, într-o familie de ţărani maghiari de origine română din Salonta, se năştea Mihály Kornya (Mihai Cornea). Copilăria şi tinereţea lui Mihály stau sub semnul muncii asidue; lucrează ca servitor, iar apoi ca vizitiu al familiei Rozvány. În 1866 se căsătoreşte cu Máriá Pataki .

În toamna anului 1874, la Salonta ajunge un colportor de Biblii, Antal Novak. După ce participă la întâlnirile de studiu biblic organizate de acesta în casa lui János Lajos, tânărul Mihály devine tot mai preocupat să citească şi să înţeleagă Sfânta Scriptură.

În ziua de 26 august 1875, în apele Crişului Alb, misionarul baptist Heinrich Meyer administrează botezul mai multor credincioşi din Salonta, printre aceştia numărându-se şi Kornya, care, chiar din toamna aceluiaşi an, a început să facă misiune în localităţile din jurul oraşului natal.

De-a lungul celor peste patru decenii de slujire misionară neîntreruptă, Mihály Kornya a predicat în sute de comune şi sate, a plantat multe biserici şi a botezat aproximativ 11.000 de persoane. Când examina persoanele care doreau să fie botezate, Kornya le adresa unele întrebări. Prima era de natură biblică. De exemplu: „Cine este Isus Hristos?”, „Când a stabilit Domnul Isus Hristos Cina Domnului?”, „Prin cine putem obţine viaţă veşnică?”, iar a doua întrebare se referea la viaţa respectivei persoane şi la naşterea din nou. Dacă răspundea corect la întrebarea biblică, însă răspunsul referitor la schimbarea vieţii nu era mulţumitor, acceptarea pentru botez era amânată.

În ultimii ani ai vieţii, Mihály Kornya a lucrat ca misionar în zona comunei Diosig, Bihor. A trecut la Domnul în ziua de 3 ianuarie 1917.

Din păcate, nu s-a păstrat nimic scris sau tipărit din predicile şi învăţăturile lui Kornya, însă multe dintre cuvintele sale nu au fost uitate de contemporanii care l-au auzit vestind Evanghelia. Iată câteva dintre ele:

Dacă dorim să-L căutăm pe Dumnezeu, mai întâi trebuie să ne întâlnim cu Isus.

Cei ce sunt aleşi de Domnul se vor pocăi.

Important este că sămânţa este semănată şi ea va răsări, chiar dacă peste 25 de ani.

De multe ori, omul nu înţelege şi nu primeşte lucrurile care îi sunt folositoare şi nici învăţăturile lui Hristos.

Biblia îşi va face lucrarea şi îi va chema pe oameni.

Oamenii nu ştiu cum poţi să devii un om bun. Hristos însă ştie acest lucru şi, numai prin El, cineva poate ajunge neprihănit şi îndreptăţit. De aceea trebuie să venim la Hristos…

Dacă cineva se întoarce la Dumnezeu cu toată inima, nu este niciun păcat în lume pe care dragostea nu l-ar putea ierta.

Nu mi-aş schimba locul cu un înger, deoarece ei sunt doar slujitori: pentru ei nu a murit Isus, dar pentru mine da.

Teme-te de cel care linguşeşte pentru că ori te-a înşelat deja ori vrea să te înşele.

Dacă vrei să cumperi ceva, numără-ţi banii. Datoria mănâncă din aceeaşi farfurie cu omul.

Noi trebuie să fim ca pragul uşii care suportă să fie călcat în picioare.

Şi la câinele credinciosului trebuie să se vadă că gazda lui crede în Dumnezeu.

Omul înţelept consumă seara mai mult ulei la citit, decât vin.

Cel care se simte cel mai mic se poate smeri cel mai mult.

Bibliografie

Viaţa misionarului Mihály Kornya, Bertalan A. Kirner, Editura UBCBR, Bucureşti, 2009

Istoria baptiştilor din România (1856-1989), Alexa Popovici, Editura Făclia, Oradea, 2007

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/02/din-cuvintele-lui-mihaly-kornya/

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: