În Marcu 4, Domnul Isus prezintă trăsăturile a 4 tipuri de ascultători ai Cuvântului lui Dumnezeu, în pilda semănătorului. Prin al doilea tip de sol, Domnul Isus descrie pe cei care „când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie”. Dar Isus avertizează că „n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme”. Isus cunoştea realitatea de a fi ascultat de mulţimi care nu aveau nicio dorinţă de a-L urma cu adevărat.
Devreme ce acest element psihologic pare să fie motivul de îngrijorare şi atenţionare în ce priveşte folosirea sistemului de invitaţii, apărătorii lui argumentează că acest element reprezintă cu atât mai mult un motiv pentru a oferi chemarea la o decizie publică. Billy Graham spune că presiunea făcută asupra sufletului omenesc este atât de mare încât trebuie oferită ocazia unei răbufniri emoţionale. El argumentează astfel: „Mulţi psihologi ar spune că acest lucru este corect din punct de vedere psihologic. Unul din motivele pentru care filmele şi piesele de teatru de la noi au în mod uzual un efect atât de rău este că ele stimulează emoţia până la un nivel atât de înalt, dar nu oferă nicio cale practică de debuşeu a acestor emoţii.”
Evanghelistul George Sweazey este de acord cu aceasta: „A stimula pe oameni din punct de vedere religios fără a le oferi nimic să facă cu acele emoţii, îi lasă pe oameni într-o stare de departe mai rea decât erau ei anterior”.
În realitate, cei mai mulţi psihologi ar fi de acord cu evaluarea făcută de Billy Graham presiunii psihologice a chemărilor, dar ar concluziona că răspunsul la chemările făcute chiar de el reprezintă în mare rezultatul tocmai al acestei presiuni psihologice. George Target, un psiholog, oferă o astfel de evaluare: „Tuturor celor prezenţi li se spune să se roage, sunt instruiţi să îşi închidă ochii şi să îşi plece capetele; iar formalismul cuvintelor este unul auto-sugestiv încurajând a veni în faţă, formulă prin care sute de alte persoane au găsit deja fericirea, pacea, dragostea, pe Dumnezeu… Consilierii, plantaţi peste tot în audienţă, sunt primii care ies în faţă, creând senzaţia că declaraţia este adevărată chiar dacă în realitate foarte des nu este…. Poate fi adevărat că oarece pace se poate găsi acolo, în faţă, pentru toţi ceilalţi. Tensiunea atinge punctul maxim şi trece dincolo. Mirarea tuturor este de ce oare sunt atât de puţini ce se supun acestei întregi scheme.”
În cartea sa Preaching and Preachers, dr. Martyn Lloyd-Jones citează un exemplu în care chemarea prin invitaţie oferită de un evanghelist fusese separată de mesajul predicat printr-o jumătate de oră de cântări, din cerinţe impuse de program. Explicând dezamăgitorul răspuns slab la chemarea făcută, evanghelistul a declarat că efectul chemării lui fusese diminuat de acea jumătate de oră de cântări. Lloyd-Jones nota că opinia evanghelistului de „a admite că o jumătate de oră de cântări ar putea să înlăture efectul unei predici… este o ilustraţie frapantă a faptului că presiunea directă asupra voinţei omului poate produce «rezultate»”.
Lewis Sperry Chafer, un evanghelist binecunoscut şi unul dintre fondatorii Seminarului Teologic Dallas, a folosit sistemul invitaţiilor până în momentul când a observat pericolele inerente acestuia: „Din cauza orbirii satanice pentru Evanghelia harului (2 Cor. 4:34), omul neregenerat nu poate înţelege adevărul de bază al mântuirii, şi de aceea el tinde să facă ce ştie el mai bine ca să se asigure de mântuire. Şi aceasta constă în a încerca să îşi producă propria neprihănire înaintea lui Dumnezeu, prin eforturile proprii. Există această tendinţă naturală de a face ceva meritoriu care îi împinge pe mulţi să răspundă la chemarea evanghelistului… Un lider cu o personalitate dominantă (şi orice evanghelist de succes trebuie să fie în posesia acestei caracteristici până la extrem) poate garanta decizia publică a multora, atâta vreme cât factorul cheie este meritul religios câştigat printr-o acţiune în public”.
Pentru a face lucrurile şi mai grave, mulţi pleacă de la „altar” spunându-li-se că sunt de acum creştini, chiar dacă ştiu că nu au fost schimbaţi în niciun fel. Drept rezultat, necredinţa lor ar putea să se împietrească ajungând la scepticism, care nu are de-a face cu creştinismul. R.L. Dabney nota următoarele: „Ei simt că o şmecherie crudă a fost utilizată de către slujitorii şi prietenii creştinismului pe seama lipsei lor de experienţă, împingându-i, în clipa confuziei lor, la poziţii false… Cât de natural este să concluzionăm că aceste [experienţe de convertire] ale tuturor sunt de asemenea nişte înşelătorii? Ei spun: «Singura diferenţă între mine şi aceşti creştini zeloşi este că ei nu şi-au dat încă seama de înşelăciune, cum mi-am dat eu seama»”.
Insistenţa unei chemări la o decizie publică poate da naştere unui răspuns pur psihologic, lucru care furnizează înapoi motivaţia pentru presiunea emoţională în timpul predicii. Astfel de persoane presupun în mod fals că acţiunea lor i-a condus în poziţia de a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. În alţii, acest lucru îi poate conduce mai adânc la scepticism şi îndoială cu privire la realitatea convertirii oricărei persoane. Astfel de pericole ar trebui să alarmeze pe orice persoană care este preocupată cu sinceritate de mântuirea sufletelor pierdute. (…)
O examinare a sistemului invitaţiilor nu este un lucru uşor. Este unul emoţional. „Pentru a reduce sentimentul şocului pe care unii l-ar putea simţi, aş aminti acestora că pentru mai bine de 1800 ani, Duhul Sfânt Şi-a împlinit cu succes lucrarea de mântuire a păcătoşilor fără această metodă. Numai de la lucrarea lui Charles Finney (1792-1875) «chemările în faţă» ca metodă organizată a căpătat trecere cu adevărat”. Chiar şi aşa, până aproape de sfârşitul secolului al XIX-lea, a existat multă opoziţie la adresa acestui sistem. Astăzi este acceptat ca şi cum ar fi fost utilizat de Isus şi de Pavel. Te previn – mulţi te vor considera ca non-evanghelistic chiar şi dacă numai vei pune sub semnul întrebării validitatea acestui sistem, cu atât mai mult când nu o vei mai lua în considerare ca metodă de a aduce oamenii la Hristos”. (Erroll Hulse)
(Fragment din studiul Pericolele invitaţiilor în cadrul slujirii în evanghelizare, Jim Ehrhard, traducerea Ninel Lazăr, Societatea Misionară Coresi.)
