Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale. (Matei 1:21)
Numele Isus (forma grecească a ebraicului Iosua sau Ieshua), atât prin pronunţia sa, cât şi prin etimologia probabilă („Iahve este mântuire” sau „Oh, mântuieşte, Iahve!”), contribuie la explicarea sintagmei „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”.
Numai Dumnezeu singur este Cel care, în şi prin Fiul Său, îşi mântuieşte poporul. În timp ce unii se încred în care de luptă, iar alţii în cai (Psalmul 20:7), în putere fizică, cunoaştere, reputaţie, prestigiu, poziţie, maşinării magnifice şi impresionante, prieteni influenţi şi generali îndrăzneţi, niciunul dintre aceste lucruri, indiferent dacă este luat în sine sau împreună cu celelalte, nu este în stare să salveze omul din mâna duşmanului său principal, răul care îi distruge inima puţin câte puţin, adică, păcatul. Păcatele, cele comise cu gândul, vorba şi fapta, prin omisiune, comitere sau prin dispoziţia lăuntrică, sunt modalităţi variate prin care omul „îşi ratează ţinta”, care este gloria lui Dumnezeu. Este nevoie nu mai puţin decât de moartea ispăşitoare a lui Isus şi de puterea sfinţitoare a Duhului Său pentru a purifica inimile şi vieţile.
Accentul puternic care este pus deja din Vechiul Testament pe faptul că Dumnezeu este suveran şi că numai El poate mântui reiese cu putere din pasaje ca Geneza 49:18, Isaia 12:2, leremia 3:23, Daniel 4:35, Mica 7:7 şi o mulţime de alte texte la fel de clare şi de preţioase. În Noul Testament, acest accent este la fel de puternic, aşa cum se observă din pasaje ca Matei 19:28, Luca 12:32, Ioan 14:6, Fapte 4:12, Efeseni 2:8, Filipeni 2:12,13 etc.
A fi mântuit înseamnă a fi salvat de cel mai mare rău: vinovăţia, pângărirea, puterea şi pedeapsa păcatului, şi a fi pus în posesia celui mai preţios bun. Deşi în pasajul de faţă este prezentat numai aspectul negativ, anume, salvarea – de păcat, este implicat imediat şi aspectul pozitiv. Cineva nu poate fi salvat de la ceva fără să fie salvat şi pentru ceva: fericire adevărată, pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, bucurie nespusă şi plină de glorie, rugăciuni care capătă un răspuns, mărturisire eficientă, siguranţa mântuirii. Promisiunea făcută de înger lui Iosif este aceasta: că acest copil trebuie să fie numit Isus – ceea ce înseamnă, pe scurt, Mântuitorul – pentru că în sensul cel mai deplin şi mai glorios El îşi va mântui poporul de păcatele sale. (W.H.)
Domnul Isus a mântuit şi pe cei mai răi oameni. Să privim la El, ca această schimbare să se facă şi în noi. Nu încerca să te forţezi să produci pocăinţă căutând în fântâna seacă a firii tale păcătoase. E iraţional să presupui că îţi poţi forţa sufletul să ajungă în această stare de har. Deschide-ţi însă inima în rugăciune înaintea Celui ce o înţelege şi spune-I: „Doamne, curăţeşte-o! Doamne, lucrează pocăinţa în ea.” Cu cât mai mult te forţezi să produci simţul pocăinţei înăuntrul tău, cu atât mai mult vei fi dezamăgit. Dar dacă crezând, te gândeşti la Isus care a murit pentru tine, flacăra pocăinţei îţi va cuprinde inima. Gândeşte-te la sângele vărsat de inima Domnului, din dragoste pentru tine. Pune înaintea ochilor minţii tale agonia Lui şi sudoarea de sânge, crucea şi patima; de îndată ce o vei face, Acela care a suferit toate aceste dureri va privi spre tine, şi cu acea privire te va împinge să faci ca Petru, să ieşi afară şi să plângi cu amar. Cel care a murit pentru tine poate să te facă să mori, prin Duhul Sfânt, faţă de păcat, şi Cel care S-a înălţat în glorie pentru binele tău, poate trage după Sine sufletul tău, depărtându-l de păcate şi apropiindu-l de sfinţenie.
Nu te uita sub gheaţă ca să găseşti foc, nici nu spera ca în inima ta păcătoasă să găseşti pocăinţă. Caută viaţa la Cel viu. Niciodată nu căuta altundeva ceea ce Isus în dragostea Sa vrea să-ţi dea. Crede numai! Hristos este totul! (C.H.S.)
