Când tânărul se gândeşte să-şi aleagă o carieră se simte îndemnat să stea de vorbă cu o persoană mai în vârstă. El întreabă atunci cam aşa: „Aş vrea să mă apuc de cutare şi cutare lucru. Merită? Dumneavoastră v-aţi ocupat ani întregi cu acel lucru. Cum îl găsiţi?” Unul îi răspunde că îndeletnicirea lui a început să nu mai meargă. Altul îi spune că ocupaţia lui îi răpeşte atâta timp încât bucuros s-ar lăsa de ea, dacă ar putea. Al treilea răspunde cu privire la meseria lui: „Am găsit-o foarte bună. Nu pot să vorbesc decât de bine de ea. Am putut să-mi câştig pâinea de pe urma ei şi pot s-o recomand.”
Însă dacă este să-mi spun şi eu încredinţarea mea cu privire la vieţuirea în slujba Domnului, aş putea să spun că niciodată nu mi-a părut rău că am intrat în slujba Sa. De când sunt un ucenic al lui Hristos, aş fi avut destul timp să descopăr ceva rău în El, dacă, într-adevăr, ar fi în această slujbă un rău cât de mic. Aş fi putut să văd că am făcut un pas greşit şi că m-am înşelat. Dar n-a fost aşa niciodată. Mi-a părut rău, e drept, de unele lucruri pe care le-am făcut, dar niciodată nu mi-a părut rău că am dat Domnului Isus inima mea şi m-am făcut ucenicul Lui. În timpuri de apăsare – şi prin astfel de stări am trecut adeseori – m-am temut ba de una, ba de alta, dar niciodată nu mi-a lipsit încrederea în Domnul şi Învăţătorul meu, în învăţăturile Lui şi în darul prea ales de a fi în slujba Lui; n-am avut nicidecum dorinţa de a intra în slujba diavolului şi a păcatului. Dacă aş fi avut inima pentru ţara din care am fost scos, nu mi-ar fi lipsit prilejul de a mă întoarce în ea. Momeli de tot soiul au năpădit peste mine; glasuri de sirenă m-au ispitit, ca să mă atragă spre stânci; dar din ziua de când m-am hotărât pentru Hristos, niciodată nu mi-am zis: „Îmi pare rău că m-am făcut creştin; mă căiesc că slujesc Domnului.” De aceea, cred că, în chip cinstit, sincer şi din experienţă, pot să recomand şi altora slujba pe care am găsit-o aşa de bună. Chiar dacă eu am fost o slugă rea, totuşi susţin cu tărie că nu există un stăpân mai vrednic de ai fi iubit ca Domnul Hristos şi nici o slujbă mai binecuvântată ca slujba pentru El.
La această mărturie aş putea să adaug că a sluji lui Dumnezeu este un lucru aşa de binecuvântat încât în El aş vrea să şi mor. Dacă durerile trupeşti m-au împiedicat de a predica, am luat condeiul şi a fost o bucurie pentru mine să pot să scriu pentru Stăpânul meu. Când însă mâna n-a fost în stare să conducă peniţa pe hârtie, am încercat să vorbesc cu unul şi cu altul despre Învăţătorul meu. Am auzit că David Brainerd, când era foarte bolnav şi nu putea să predice indienilor, sta în pat şi încerca să înveţe pe un copil indian alfabetul, pentru ca acela să înveţe să citească Biblia. „Dacă nu pot să slujesc lui Dumnezeu într-un fel, Îi slujesc într-alt fel”, l-a auzit cineva spunând. „Nu mă voi lăsa niciodată de această slujire binecuvântată”. Aceasta este şi hotărârea mea, hotărâre în care nu este absolut niciun merit din partea mea; căci a sluji Domnului este un lucru de preţ şi o mare bucurie a putea să faci ceva pentru slăvitul nostru Tată şi pentru preaiubitul nostru Prieten. De aceea îţi recomand, iubite cititor, foarte stăruitor şi spre cel mai mare bine al tău: să slujeşti lui Dumnezeu!
A sluji lui Dumnezeu este cel mai înţelept lucru din lume. El te-a creat; să nu slujeşti Creatorului tău? El îţi poartă de grijă şi te ţine în viaţă; să nu fie viaţa ta trăită spre slava Lui? Închipuie-ţi că ai avea un câine care niciodată nu s-ar bucura înaintea ta şi în loc să ia seama la chemarea ta, s-ar lua după oricine; nu ţi s-ar urî oare de o astfel de făptură, care aşa de puţin te recunoaşte drept stăpân al ei? Cine ar născoci sau şi-ar face o maşină, dacă n-ar trage nădejde că-i va fi de vreun folos? Aşa te-a făcut şi pe tine Dumnezeu; trupul tău este o maşinărie minunată; sufletul tău de asemenea este ceva minunat. Şi tu să nu te supui Lui şi să nu gândeşti la El cu inima şi mintea ta? Iată ce zice Dumnezeu: „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: «Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine»” (Isaia 1:2,3).
A trăi 20 de ani fără Dumnezeu este o hoţie îngrozitoare; cum ai putut să faci una ca asta? A trăi 30-40 de ani fără să fi dat cinste Aceluia care ţi-a dat suflare şi fără ajutorul căruia de mult te-ai fi aflat în mormânt şi ai fi ajuns pradă putrezirii, este o nelegiuire; cum ai putea să îndrăzneşti să stăruieşti în ea? Ai trăi atâta vreme supărând adeseori pe Dumnezeu: ai vorbit împotriva Lui, ai necinstit ziua Lui, n-ai luat aminte la cartea Lui, ai întors spatele Fiului dragostei Lui – nu alcătuiesc oare toate acestea o deplină măsură de vinovăţie din partea ta? Nu vrei să pui capăt unui astfel de umblet rău? (…) Dumnezeu te-a lăsat ani de-a rândul să-L tot mânii, poate chiar 30, 40, 50 de ani; te-a suferit cu îndelungă, nesfârşită răbdare. Nu este oare timpul să intri în slujba Lui? Şi fiindcă El ne-a creat, El ne-a izbăvit şi El ne-a păstrat, tocmai de aceea are drept să ne ceară să fim robi ai Lui.
Aceasta este slujba cea mai de cinste din câte pot să fie. Ai zis tu oare: „Doamne, eu sunt robul tău!”? Atunci văd în mintea mea coborându-se, ca un fulger din cer, un duh de lumină, stând ca o flacără vie. Este un serafim venit de-a dreptul de la tronul lui Dumnezeu. Şi ce zice el oare? „Doamne, eu sunt robul Tău!” Nu te bucuri să fii şi tu într-o astfel de tovărăşie? Dacă heruvimii şi serafimii socotesc o mare cinste pentru ei să fie slujitorii lui Dumnezeu, cine din noi va socoti acest lucru ca ceva înjositor? Un prinţ sau un împărat, dacă este un păcătos înaintea lui Dumnezeu, pus alături de unul care slujeşte lui Dumnezeu în osteneli şi în sărăcie, nu este decât ca unul care spală vasele la bucătărie. Nu este sub cer ceva mai înalt decât să fii în slujba lui Dumnezeu. Oricare ar fi treapta la care oamenii ridică pe unii din ei, aceasta este cu mult mai prejos decât a fi numit, când Domnul va veni, „rob al lui Dumnezeu”. Dacă eşti rob al lui Dumnezeu, te afli într-o aleasă tovărăşie.
Îngăduiţi-mi să vă spun mai departe că a sluji Domnului este o slujbă binefăcătoare. Dacă m-aş apuca de un lucru oarecare, aş vrea să pot să-mi întrebuinţez timpul şi puterea în aşa fel încât să nu fac rău nimănui, ci dimpotrivă să fac bine multora. Nu cred că aş putea să fac comerţ cu arme şi mai ales cu băuturi alcoolice. Mai bine să rabd de foame decât să-mi câştig pâinea vânzând băutura care îi coboară pe clienţii mei mai prejos de animale. După părerea mea, când un tânăr vrea să-şi aleagă o ocupaţie, să opteze pentru una în care să poată fi o binecuvântare şi pentru el însuşi şi pentru alţii. Este frumos să lucrezi cum au lucrat unii care nu s-au îmbogăţit micşorând câştigul lucrătoarelor sau tăind leafa slujbaşilor lor, ci ajutându-i să se ridice. Cine este un rob al lui Dumnezeu face bine pretutindeni, căci în slujba lui Dumnezeu nu este nimic care să aducă pagubă altora. Slujba Domnului este numai bunătate. Ea este bună şi pentru voi, şi pentru semenii voştri. Într-adevăr, ce alt lucru cere Dumnezeu, în slujba Sa, decât să-L iubim pe El din toată inima şi pe aproapele ca pe noi înşine? Cine face acest lucru, slujeşte lui Dumnezeu prin ajutorul Duhului Sfânt şi este o binecuvântare şi pentru oameni.
Mai departe, a sluji lui Dumnezeu asigură cel mai mare câştig de sub cer. „Nu întotdeauna” va zice cineva; însă eu spun sus şi tare: „Ba da, întotdeauna”. Cine slujeşte lui Dumnezeu are parte de câştig chiar şi acum. Mulţumirea de a face bine este mai dulce decât mulţumirea de a ajunge bogat şi cu faimă mare. N-am trăit oare cei mai mulţi dintre noi destulă vreme ca să vedem că toate lucrurile acestei lumi nu sunt decât un abur? Bucuria de căpetenie a vieţii este să fii în rânduială cu tine însuţi, cu aproapele tău şi cu Dumnezeul tău; iar celui ce este în rânduială cu Dumnezeu ce-i mai rămâne de dorit? Pentru tot ce are de îndurat din pricina lucrului pentru Dumnezeu, găseşte răsplată bogată în pacea inimii. În Elveţia, un martir sta desculţ în faţa rugului pe care trebuia să fie ars. El a chemat pe cel însărcinat să supravegheze arderea lui şi l-a rugat: „Vreţi să puneţi mâna pe inima mea? Para focului îmi stă în faţă. Puneţi-vă mâna pe inima mea: dacă ea bate mai repede ca de obicei, atunci să nu credeţi în religia mea!”. Tremurând şi cu inima bătându-i cu putere, slujbaşul a pus mâna pe pieptul martirului şi a găsit că inima sa era aşa de liniştită ca şi cum n-ar fi fost vorba să meargă în flăcări, ci să se urce în pat ca să se odihnească. Iată un lucru mare! Cine poartă în piept floarea liniştii sufleteşti, acela are cerul chiar de pe pământ.
Mi se pare că aud pe cineva spunând: „Nu vreau să fiu rob!”. Dar, prietene, de asta nu poţi să scapi, robul cuiva trebuie să fii. „Atunci vreau să fiu robul meu, să-mi slujesc mie însumi”, va zice cineva. Iartă-mă, viteazule, trebuie să-ţi spun la ureche: „Dacă-ţi slujeşti ţie însuţi, slujeşti unui NEBUN”. Cine este sluga lui însuşi, este robul unui rob şi nu pot să-mi închipui stare mai rea decât să fii robul unui rob. Cuiva trebuie să slujeşti. Şi vei purta lanţuri dacă slujeşti stăpânului pe care şi-l aleg cei mai mulţi. Există oare vreun om a cărui judecată să fie prinsă în lanţuri mai grele ca a aceluia care se numeşte „liber-cugetător”? Este oare un om aşa de lesne crezător ca acela care nu vrea să creadă în Biblie? El înghite o grămadă mare de dificultăţi, în timp ce se plânge că noi am înghiţit o nimica toată.
Un anumit soi de oameni are nevoie de mult mai multă credinţă decât avem noi. Căci necredinţa are de-a face cu greutăţi cu mult mai mari decât credinţa. Uită-te la acela care trăieşte după gândurile lui; ce robie este viaţa lui: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?—Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat” (Proverbe 23:29-30). Cine altul are putregaiul în oase dacă nu acela care dă frâu slobod patimilor lui? Cel mai nenorocit sclav din galere şi cel mai vrednic de milă rob nu este nici pe jumătate aşa cât este de robit tânărul care este dus de plăcerile lui, ca boul la măcelărie, şi care pradă stricăciunii şi patimilor lui. Dacă ar trebui să fiu rob, aş vrea mai bine să fiu robul unui sălbatic, decât să fiu robul meu însumi, fiindcă a fi robul meu însumi ar fi totuna cu cea mai adâncă înjosire. Robul cuiva trebuie să fii; fără asta nu se poate. Dacă însă eşti robul tău însuţi, robia aceasta este îngrozitoare. „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi!” (Iosua 24:15), căci de slujit cuiva trebuie să slujiţi. Oricărui om i se pune întrebarea dacă vrea să fie un prinţ sau un om sărman, un milionar sau un cerşetor. Cu cât mai sus se înalţă un om, cu atât mai mult are să slujească semenilor lui. De slujit trebuie să slujeşti. O, de ai vrea să slujeşti lui Dumnezeu!
Este loc şi pentru tine. Alte locuri sunt ocupate. Sute de tineri merg de la un loc de muncă la altul şi se roagă să fie primiţi, ca să-şi câştige pâinea; în multe locuri merg degeaba, pentru că nu sunt primiţi. Unii îşi rup pantofii căutând de lucru; din inimă le doresc să găsească ce caută. În slujba lui Dumnezeu însă este loc pentru toţi; iar El îi primeşte bucuros pe toţi. Îngăduie-mi să spun că, dacă intri în slujba Lui, El îţi va ajuta în tot ce-ţi este poruncit să faci în această lume. Se zice adeseori că cine este creştin are puţină pricepere, că este un prost. O, aroganţilor potrivnici, cu toate că noi nu vă întoarcem numele pe care ni-l daţi, totuşi am putea să vă socotim mai de grabă pe voi nişte proşti. Cunosc mulţi credincioşi cu care ar fi foarte primejdios să te porţi aşa cum te-ai purta cu nişte proşti; totuşi, dacă vrea cineva să facă acest lucru, curând va vedea că s-a înşelat. Îmi place creştinul care, în orice privinţă, este mai bun, tocmai pentru că este creştin. El va fi mai bun ca servitor, ca stăpân, ca negustor, ca meseriaş. În adevăr nu este niciun poet ale cărui lucrări să întreacă pe ale poetului sfinţeniei. Lucrul în care acum eşti destoinic şi îndemânatic, când vei sluji lui Dumnezeu, îl vei putea face cu mult mai bine.
(Fragmente din cartea A Good Start. A Book for Young Men and Young Women, Charles H. Spurgeon. Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)
