Domnul i-a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2)
Nu trebuie să treceți cu vederea că această mustrare se bazează pe dragostea care alege. Voi, cei care negați doctrina alegerii, veniți aici și citiți acest verset: „Yahweh să te mustre, Satano; Yahweh, care a ales Ierusalimul, să te mustre”. Dacă Dumnezeu și-a ales poporul, atunci nu este de niciun folos ca Satana să încerce să-l răstoarne.
Hristos nu-l întâmpină aici pe Satana cu „dacă”, „dar” și „poate”. El nu-l întâmpină cu acele adevăruri care sunt doar chestiuni de experiență și despre care ar putea exista o îndoială. Ci îl întâmpină cu adevărul înalt și misterios care a fost stabilit înainte de crearea lumii – El îi aruncă, ca să zicem așa, acest lanț în dinți și îi poruncește să-l roadă până își rupe dinții. „Dumnezeu a ales Ierusalimul”. Să fie asta o mustrare suficientă.
Cred că experiența voastră va confirma ceea ce spun acum, și anume că este foarte bine să trăiți cu hrană lichidă și lapte, când nu aveți încercări și necazuri, dar dacă vreodată ajungeți într-o situație dificilă între sufletul vostru și păcat, dacă vă aflați în apele adânci ale păcătoșeniei conștiente și Satana vă acuză, nimic nu va ajuta sufletul vostru să înfrunte adversarul decât doctrina harului suveran.
Poate că ești arminian vara, dar trebuie să fii calvinist în vânturile puternice ale iernii. Arminianismul este un tip de teologie foarte frumos pentru o barcă pictată pe un lac liniștit, dar cei care fac afaceri în ape adânci și înfruntă furtuni și uragane trebuie să aibă o barcă solidă, construită din iubire veșnică și neschimbătoare. Altfel, dacă vasul nu este solid și bine construit, echipamentul le este slăbit și nu pot întări bine catargul, iar vasul se îndreaptă spre nisipurile mișcătoare.
Preaiubiților, în clădirea mea spirituală vreau să ajung din ce în ce mai mult pe stâncă, direct pe stâncă. Știu că mi se spune că stânca nu produce recoltă, că alegerea nu este un adevăr practic, dar, la urma urmei, dacă vreau să construiesc o casă, vreau să o construiesc pe stâncă, pentru că, chiar dacă nu îmi aduce rezultate practice în prezent, totuși trebuie să am un confort – trebuie să am un loc în care să locuiesc în timpul furtunii. Pot merge în alte câmpuri să-mi semăn porumbul și să-mi culeg recolta, dar pentru încrederea mea veșnică, vreau o stâncă.
Fiți siguri că doctrinele numite în mod obișnuit calviniste sunt singurele doctrine care pot închide gurile diavolilor și umple gurile sfinților în ziua foametei și în vremurile foarte dificile. „Domnul, care a ales Ierusalimul, să te mustre.” Când sunt aplecat sub povara păcatului, pe lângă Biblia mea, îmi place să citesc cărți precum Despre suveranitatea divină (Elisha Coles) sau Predicile doctorului Crisp. Deși nu conțin tot adevărul, ele învață foarte clar acea parte de adevăr de care are nevoie un spirit tulburat.
Oare iubirea eternă îi rânduiește pe păcătoși la viața veșnică, indiferent de faptele lor? Oare Domnul, din milă suverană, îi face pe oameni să fie copiii Săi? Oare Dumnezeu i-a ales pe cei mai mari păcătoși și îi lepăda vreodată? Oare El spune: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă”? Declară El că este absolut îndreptățit să facă orice dorește cu ai Săi? M-a ales El în astfel de condiții? Atunci binecuvântat fie Numele Lui, o astfel de alegere se potrivește perfect cazului meu.
(fragment din predica Zechariah’s vision of Joshua the high priest, rostită la Metropolitan Tabernacle, Newington, în 22 ianuarie 1865)
