Baptiştii particulari au apărut în cadrul unei congregaţii separatiste, care şi-a luat numele de la cei trei pastori ai săi: Henry Jacob, John Lathrop şi Henry Jessey. După ce au adoptat botezul credincioşilor în 1638, ei au susţinut botezul prin imersiune în 1641.
Având scopul declarat de a-şi defini identitatea, pentru a nu fi confundaţi cu baptiştii generali sau cu anabaptiştii de pe continent, baptiştii particulari din Londra au redactat în 1644 o mărturisire de credinţă în 52 de articole, cunoscută în prezent ca First London Baptist Confession.
Mărturisirea de credinţă din 1644 se bazează pe documente mai vechi, aproximativ 50% din conţinutul său fiind preluat din True Confession, 1596 (tradusă şi în limba română), o mărturisire a separatiştilor realizată de Henry Ainsworth. De asemenea, autorii Primei mărturisiri de la Londra au folosit masiv şi lucrarea puritanului William Ames, The Marrow of Theology. A doua ediţie a confesiunii, „revizuită şi adăugită”, a fost publicată în 1646. Cei interesaţi de o comparaţie între cele două ediţii, pot observa aici diferenţele.
Această mărturisire de credinţă, scrisă în timpul revoluţiei puritane, a fost destul de bună pentru a-i face pe baptiştii particulari cunoscuţi contemporanilor lor. Ea a avut un efect extraordinar în înăbuşirea zvonurilor mincinoase despre baptişti, care, adesea, au fost în mod greşit identificaţi cu revoluţionarii radicali şi extremişti de pe continent.
Ambele ediţii (1644 şi 1646) ale acestei mărturisiri de credinţă au fost traduse în limba română şi publicate pe site-ul Vox Dei Baptist Ministries în urmă cu câţiva ani. Noua traducere a ediţiei „revizuite şi adăugite” din 1646 a fost realizată de pastorul Adrian Bârzu.
Câteva aspecte doctrinare
În Prima mărturisire de la Londra, accentul este pus pe poruncile Noului Legământ sau pe legea lui Hristos, de aceea baptiştii calvinişti care preferă perspectiva New Covenant Theology, opusă teologiei legământului, aderă la această mărturisire, mai degrabă decât la A doua mărturisire baptistă din 1689.
În mod cert calvinistă, mărturisirea de la 1644 afirmă în articolul III următoarele: „În ce priveşte creatura Sa, omul, Dumnezeu în Hristos i-a predestinat pe unii pentru viaţa veşnică, prin Isus Hristos, înainte de crearea lumii, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda şi slava harului Său, şi i-a lăsat pe ceilalţi în păcatele lor pentru osânda lor dreaptă, spre lauda dreptăţii Sale.”
Mărturisirea de la 1644 confirmă cu aceeaşi claritate că omul căzut este atât de depravat, încât nu se va întoarce şi nu se va converti singur niciodată fără lucrarea eficace a Duhului lui Dumnezeu. Articolul XXIV afirmă: „Credinţa se naşte în mod normal în urma predicării Evangheliei sau a Cuvântului lui Hristos, fără ajutorul vreunei puteri sau capacităţi a creaturii, care este total pasivă, fiind moartă în păcate şi greşeli, care crede şi este convertită printr-o putere cu nimic mai mică decât cea care L-a înviat pe Hristos din morţi.”
Aceasta a slujit ca reafirmare a articolului XXII, care spunea despre credinţă că este darul lui Dumnezeu, lucrat în inimile celor aleşi de Duhul lui Dumnezeu, prin Care ei ajung să vadă, să cunoască şi să creadă adevărul Scripturilor.
Nici doctrina ispăşirii limitate nu a fost învăluită în mister, întrucât articolul XVII afirmă: „În ce priveşte preoţia Sa, Hristos, fiind sfinţit, a venit o dată pentru a nimici păcatul prin faptul că S-a dat şi S-a jertfit pe Sine, iar pentru acest scop a împlinit şi a suferit toate acele lucruri prin care Dumnezeu, prin sângele Său [lui Hristos] vărsat pe cruce ca o jertfă plăcută, îi împacă cu Sine doar pe cei aleşi”.În acelaşi fel, articolul XXI spune că„Hristos Isus a făurit, prin moartea Sa, mântuire şi reconciliere doar pentru cei aleşi care erau cei pe care Dumnezeu Tatăl i-a dat Lui”.
Articolul XXIII este una dintre cele mai frumoase şi mai nobile afirmaţii despre păstrarea sfinţilor în har: „Cei care au această credinţă preţioasă, lucrată în ei de Duhul, nu pot să cadă definitiv şi totalmente niciodată; şi deşi multe furtuni şi valuri se ridică şi lovesc în ei, totuşi acestea nu vor putea niciodată să-i doboare de pe fundamentul şi stânca de care sunt prinşi prin credinţă, ci ei vor fi păstraţi de puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, unde se vor bucura de posesiunea lor dobândită, ei fiind dinainte săpaţi pe palmele lui Dumnezeu”.
Alte articole din această mărturisire susţin la fel de puternic providenţa lui Dumnezeu şi suveranitatea Sa peste fiecare activitate a tuturor creaturilor Sale.
Bibliografie
Thomas J. Nettles, Prin harul și pentru slava Lui, Editura Reformatio, Oradea, 2006
Eroll Hulse, Cine sunt puritanii? … şi care este doctrina lor?, Editura Făclia, Oradea, 2003
