Erroll Hulse – Învăţătura lui Adoniram Judson

Evanghelia mântuirii

În mintea lui Adoniram Judson domnea o credinţă nestrămutată că aceia care mor în păcatele lor, în afara lui Hristos, vor suferi ocara veşnică în iad. El a crezut că Evanghelia prezentată clar este modalitatea folosită de Duhul Sfânt pentru a mântui pe cei aleşi. El a predicat pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. El a oferit fără plată pe Hristos celor nemântuiţi. El a crezut că Duhul Sfânt se foloseşte de raţiune şi de propovăduire pentru a atrage pe păcătoşi la Hristos.

Orice om era pentru el un candidat la viaţa veşnică. Wayland descria atitudinea lui Judson astfel: „Obiectivul său era să realizeze cea mai minunată revoluţie care poate fi concepută pentru acest popor, şi anume nimic mai puţin decât transformarea în întregime a caracterului moral al oricărui individ. Modalitatea prin care aceasta trebuie să fie obţinută era foarte simplă. Ea consta în proclamarea mesajului de la Dumnezeu către om, însoţit de Duhul atotputernic al lui Dumnezeu.”

El nu a căutat ajutor în semne sau minuni. Evanghelia era suficientă. Credincioşii în care locuieşte Hristos erau suficienţi, pentru ca prin ei „Evanghelia să se răspândească în toate locurile până când templele lui Gautama să ajungă pustii, caracterul moral al oamenilor să fie înnoit, iar Birmania să ajungă o împărăţie a Domnului nostru şi a lui Hristos.”

Judson a crezut în puterea predicării şi a căutat să se folosească de acest prim mijloc în a convinge pe păcătoşi. El însuşi era un predicator cu putere. Un misionar care l-a cunoscut scria cândva următoarele, „Mă tem că nimeni din cei de acasă nu va fi în măsură să îi facă faţă în ce priveşte puterea predicării.” Un vizitator în Birmania ilustra puterea predicării lui Judson descriind efectele acesteia asupra ascultătorilor. Ei erau totalmente absorbiţi şi captivaţi, de la primul până la ultimul, de fiecare aspect al mesajului său.

Botezul credinţei şi ordinea în biserică

Atunci când s-a dedicat studiului legat de botez în timpul călătoriei către Orient, Adoniram a început din Vechiul Testament. El a apreciat pe deplin importanţa crucială a legământului avraamic şi a legăturilor dintre acesta şi legământul mozaic şi legământul cel nou. Dacă, în lucrarea sa, s-ar converti vreun şef de trib, se întreba el, ce ar reprezenta botezul pentru toţi membrii familiei lui? Ce semnificaţie ar avea pentru acel clan, pentru soţiile lui, pentru copiii şi pentru slujitorii lui? Ar fi trebuit ca toţi să fie botezaţi, după cum toţi bărbaţi din familia extinsă a lui Avraam au fost circumcişi? El a continuat apoi să studieze tot ceea ce Scriptura afirmă pe această temă. El a examinat nu doar temele doctrinare, ci şi pasajele în contextul lor, precum 1 Corinteni 7:14 şi Faptele apostolilor 2:39. El a cercetat etimologia cuvântului grecesc a boteza, şi a ajuns la concluzia că înseamnă „a scufunda”. Odată convins, el a fost gata să înfrunte consecinţele, chiar dacă avea să îl coste foarte mult, chiar dacă avea să piardă toată susţinerea misionară care fusese atât de dificil de obţinut.

Când a venit momentul practicării acestei doctrine, el avea să accepte la botez numai pe aceia care dovedeau o mărturie credibilă a pocăinţei şi credinţei. Istoria arată că, la fel ca şi ceilalţi lucrători din misiune, rareori s-a înşelat în a accepta ca membri pe aceia care afirmau că sunt credincioşi adevăraţi. Dimpotrivă, el îi oprea pe cei care nu erau încă pregătiţi. El a menţinut o disciplină consecventă în biserică, permiţând restaurarea înapoi în părtăşia bisericii numai a acelora care s-au lăsat de păcatele lor şi au arătat pocăinţă autentică. Excluderea de la Cina Domnului era parte din procesul de disciplinare.

Mijloacele harului

În ceea ce priveşte modalităţile folosite în lucrare, metoda lui Judson era predicarea şi plantarea de biserici, urmată imediat de identificarea, pregătirea şi echiparea pastorilor băştinaşi. Aceşti bărbaţi erau apoi trimişi să evanghelizeze şi să planteze biserici. În timp ce colegii săi misionari erau într-o oarecare măsură implicaţi cu lucrarea în şcoli, aceasta nu a fost un punct pe care Judson să se focalizeze. Aici el diferă de William Carey. În planul lui Carey de a evangheliza India erau trei lucrări de bază: predicarea Evangheliei, traducerea Bibliei şi înfiinţarea de şcoli – proclamarea, traducerea, educarea. Şcolile misionare predau o gamă largă de materii, dar instruirea biblică era parte integrantă din programă. Prin contrast cu această abordare, Judson se focaliza pe predicare, pe adunarea celor convertiţi şi pe plantarea de biserici. El a trimis bărbaţii doi câte doi, iar acest lucru s-a dovedit foarte eficient.

Alături de predicare a fost importanţa priorităţii rugăciunii şi a întâlnirilor de rugăciune. În jurnalul său din 10 noiembrie 1819, el scria, „Această seară trebuie marcată ca fiind data primei întâlniri de rugăciune care s-a ţinut vreodată în Birmania. Prezenţi am fost eu şi 3 convertiţi. Am căzut de acord să ne întâlnim cu acest scop în fiecare seară de marţi şi vineri, imediat după închinarea în familie.” Două zile mai târziu, el adăuga, „Am fost binecuvântaţi să vedem că în această seară 3 convertiţi au reparat cortul, şi au ţinut o întâlnire de rugăciune între ei.”

Doctrinele harului

Din motive practice, Judson a fost constrâns să trateze în detaliu botezul şi implicaţiile acestuia. Chiar dacă ai avea cele mai bune intenţii de pe lume, este imposibil să tratezi toate doctrinele creştinismului cu aceeaşi precizie. Când ne referim la doctrinele harului, descoperim că Adoniram le-a crezut într-un mod implicit mai degrabă decât să le prezinte într-o formă explicită. El nu avea să descopere că în creştinism urma să vină o alunecare către gândirea naturalistă şi către arminianism. Nu exista pe atunci acea conştienţă înrădăcinată despre harul suveran pe care o avem în generaţia noastră, prin care adevărul trebuia să fie restabilit cu un mare preţ.

Este clar faptul că el nu a crezut în voinţa liberă. Comentând asupra unei conversaţii pe care o avusese cu doi budişti, Adoniram scria, „N-am văzut niciodată până acum mai clar ilustrat adevărul cuvintelor Mântuitorului, care spune: Nu vreţi să veniţi la mine.” Credinţa totală a lui Judson în doctrinele harului reiese clar din corespondenţa sa, ca şi din Mărturisirea de credinţă pe care el a scris-o în 1829 în birmaneză. În cadrul singurei predici în limba engleză pe care el a predicat-o în Birmania, el a folosit ca text pasajul din Ioan 10:1-18. În aceasta, el s-a referit la dragostea lui Hristos care alege spre mântuire. Harul irezistibil şi ispăşirea limitată au fost teme explicit prezentate în acea predică. În afirmaţiile de credinţă elaborate de Judson pentru biserica birmaneză, doctrina alegerii este clar prezentată, „Dumnezeu trimite Duhul Sfânt pentru a face capabili pe cei care au fost aleşi înainte de întemeierea lumii să devină ucenici.”

(Fragment din cartea Adoniram Judson şi chemarea misionară, Erroll Hulse, traducerea Societatea Misionară Coresi, 2014.)

Permanent link to this article: http://www.monergism.ro/index.php/2014/07/erroll-hulse-invatatura-lui-adoniram-judson/

Older posts «

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: