Charles Spurgeon – A doua venire a lui Hristos

A doua venire copertăSemnalăm recenta apariţie a volumului A doua venire a lui Hristos, o selecţie de şapte predici ale lui Charles Spurgeon. Cartea, publicată la editura Gramma.ro din Arad, conturează diverse aspecte ale escatologiei „ultimului dintre puritani”, o temă, de altfel, nu foarte frecventă în mesajele predicate de Spurgeon de-a lungul celor 40 de ani de slujire.

Cititorii obişnuiţi cu stilul predicilor lui Spurgeon vor regăsi în acest volum aceeaşi profunzime teologică şi savoare practică. Nu lipsesc ironia, anecdotele şi aluziile la diverse tendinţe doctrinare ale vremii sale, deloc străine de subiectele care frământă astăzi lumea creştină. Câteva exemple sunt edificatoare.

Trebuie să mărturisesc că nu îmi plac anumite expresii pe care le aud uneori, expresii care sugerează că cerul este pregătit pentru cineva care nu va ajunge niciodată la el, pregătit pentru cei care vor fi alungaţi asemenea celor blestemaţi, într-un loc de chin. Ştiu că este un verset sfânt care spune „(…) nimeni să nu-ţi ia cununa(Apocalipsa 3:11), dar acolo se referă mai mult la cununa succesului în lucrare decât la slava veşnică.

O altă expresie care mi-a zgâriat urechea, rostită de pe buzele unui anume om bun, spunea astfel: „Este un cer pregătit pentru fiecare dintre voi; dar, dacă nu sunteţi credincioşi, nu îl veţi câştiga. Există în ceruri o cunună pregătită pentru fiecare dintre voi, dar, dacă nu sunteţi credincioşi, nu va avea cine să o poarte. Eu nu cred asta; nu pot să cred că vreo cunună a vieţii veşnice pregătită pentru „binecuvântaţii Tatălui va fi dată vreodată altcuiva sau lăsată fără posesor. Nu cred! Îndrăznesc să nu concep că există o cunună în ceruri fără ca cineva să o poarte.

Credeţi că în ceruri, când numărul complet al sfinţilor va fi acolo, veţi găsi mai multe cununi nefolosite? „Ah, ale cui sunt cununile astea? Unde sunt capetele acestora? Sunt în iad! Atunci, fraţilor, nu aş avea dorinţa să fiu în rai. Dacă întreaga familie a lui Hristos nu este acolo, sufletul meu ar fi nenorocit şi singur din cauza pierderii triste a lor, pentru că eu sunt în unitate cu ei toţi. Dacă un suflet care a crezut în Isus nu ajunge acolo, mi-aş pierde respectul atât pentru promisiune, cât şi pentru Stăpân. El trebuie să-Şi ţină cuvântul faţă de fiecare suflet care se încrede în El.

Dacă Dumnezeul vostru a pregătit cu adevărat un loc pentru ai Săi, a făcut provizii pentru ei, iar apoi a fost decepţionat, El nu este Dumnezeu pentru mine. Nu m-aş putea închina unui astfel de Dumnezeu. Nu cred într-un asemenea Dumnezeu. Asemenea fiinţă nu ar fi deloc Dumnezeu. Includerea dezamăgirii în pregătirea Sa eternă, nu este compatibilă cu dumnezeirea. Vorbiţi atunci despre Venus sau Jupiter, dacă vă place, dar nemărginitul Iahve este dezonorat de a fi menţionat în asemenea context. El a pregătit un loc pentru tine. Este o alegere personală. El a dat un decret distinct pentru fiecare dintre ai Săi, aşa că unde este El, vor fi şi ei (Ioan 14:3).

Pregătită (…) de la întemeierea lumii.” Se menţionează aici alegerea eternă înainte ca oamenii să fi fost creaţi, pregătirea cununii înainte să fi fost capul care să o poarte. Astfel, înainte ca stelele cerului să fi început să pâlpâie, Dumnezeu decretase alegerea într-o măsură desăvârşită pentru vremea în care Hristos se va întoarce spre lauda slavei harului Său: „care face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Partea noastră este una pregătită din veşnicie, potrivit cu alegerea harului lui Dumnezeu şi cu cel mai măreţ caracter la care am putea ajunge vreodată, ce va consta în apropierea de Hristos, părtăşia cu Dumnezeu şi rămânerea într-un loc al demnităţii şi fericirii, pentru totdeauna.

În sfaturile cu caracter practic, Spurgeon nu ezită să demaşte ipocrizia celor care declară că aşteaptă a doua venire a lui Hristos, dar care sunt puţin preocupaţi de semnificaţia primei Sale veniri.

Unii creştini sunt foarte curioşi, dar nu şi ascultători. Neglijează învăţături simple, dar vor să soluţioneze probleme dificile. Îmi amintesc de cineva care vorbea totdeauna despre potire, peceţi şi trâmbiţe; era foarte bun în simboluri apocaliptice. Avea însă şapte copii şi nu practica rugăciunea în familie. Dacă ar fi lăsat potirele şi trâmbiţele şi s-ar fi ocupat de educaţia băieţilor şi fetiţelor ar fi fost cu mult mai bine.

Am cunoscut bărbaţi experţi în învăţături din Daniel şi specializaţi pe Ezechiel, dar nespus de uituci ai capitolului 20 din Exod şi nu prea siguri de Romani 8. Nu vreau să vorbesc de rău oamenii aceştia pentru că studiază cărţile lui Daniel şi Ezechiel, chiar dimpotrivă. Totuşi, mi-aş fi dorit să fi fost mai devotaţi convertirii celor păcătoşi din casele şi vecinătatea lor şi mult mai grijulii în ajutorarea săracilor dintre sfinţi. Recunosc valoarea studierii semnificaţiei picioarelor din vedenia lui Nebucadneţar şi importanţa cunoaşterii împărăţiilor reprezentate de cele zece degete, dar nu găsesc de cuviinţă a lăsa asemenea studii să invadeze activităţile obişnuite, de evlavie. Dacă s-ar aloca unei activităţi obscure, comune, de lângă casa omului, timpul acordat afirmaţiilor neclare din teologie ar aduce mai mult beneficiu omului şi mai multă slavă lui Dumnezeu.

Nu mă înţelegeţi greşit, preaiubiţilor! Aş vrea să cunoaşteţi toate tainele, dacă se poate. Dar nu uitaţi că slujba noastră principală aici jos este să strigăm: „Iată mielul! (Ioan 1:29). Prin toate mijloacele căutaţi să citiţi şi să cercetaţi până ce aflaţi tot ce a descoperit Dumnezeu cu privire la lucrurile care vor veni, dar înainte de toate, vedeţi să vă aduceţi copiii la picioarele Mântuitorului, să fiţi împreună lucrători cu Dumnezeu în zidirea Bisericii Sale. Masa densă de suferinţă, ignoranţă şi păcat care se află în jurul nostru, aproape în fiecare parte, ne solicită toate puterile. (…) O, voi care sunteţi curioşi, dar nu ascultători, mi-e teamă că mă adresez vouă degeaba, dar cu toate acestea, am făcut-o. Fie ca Duhul Sfânt să pună această învăţătură pe inimile voastre!

Alţii sunt contemplativi, dar nu activi; sunt foarte dăruiţi studiului Scripturii şi meditaţiei, dar nu „plini de râvnă pentru fapte bune(Tit 2:14). Contemplaţia este atât de rară în zilele noastre, încât mi-aş dori să mai fie de încă o mie de ori pe atât. Oricum, în cazul la care mă refer totul se strânge într-o fântână a gândurilor: tot timpul este petrecut în citire, plăcere, extaz şi tihnă cuvioasă.

Religia nu trebuia să devină niciodată subiectul egoismului, deşi mă tem că unii o tratează de parcă finalul ei suprem ar fi satisfacţia spirituală personală. Când religia unui om constă doar în mântuirea lui şi în a beneficia de cele spirituale doar pentru sine, acest om are o boală. Când judecata sa asupra unei predici se rezumă la „m-a hrănit?, judecă mojiceşte. Există şi asemenea situaţie când îţi faci o religie porcească, în care tu însuţi să fii primul, al doilea, al treilea şi tot tu, până la capăt. A vorbit sau a gândit Isus vreodată în stilul acesta? Contemplarea lui Hristos însuşi poate fi făcută aşa încât să te poarte, din păcate, departe de El. Pustnicul meditează la Isus, dar este puţin probabil atât de ocupat precum a fost Isus, chiar dacă el dă dovadă de o mare abnegaţie.

De asemenea, Spurgeon nu pierde ocazia să amendeze preocuparea excesivă a unora de a vedea semne şi minuni, de a auzi noi profeţii şi descoperiri:

În anumite cazuri, această privire ţintă a atras după sine dorinţe greşite după minuni imediate şi o dorinţă intensă de a vedea semne miraculoase. Oh, ce fanatisme pot ieşi din asta! Cu ceva ani în urmă, în America a apărut un bărbat care a declarat că Domnul va veni într-o anumită zi. Acest bărbat a condus o întreagă comunitate să creadă această predicţie nebună. Mulţi şi-au luat caii şi nutreţ pentru câteva zile şi au plecat în pădure, aşteptând să vadă tot ce se putea vedea, departe de mulţimea oraşului. Pretutindeni în ţară s-au cusut haine pentru înălţare, pentru a se avânta în văzduh îmbrăcaţi adecvat. Au aşteptat şi au aşteptat şi sunt sigur că niciun text nu ar fi fost mai potrivit pentru ei atunci decât acesta: „Voi, bărbaţi ai Americii, de ce staţi şi vă uitaţi la ceruri?” Nu a ieşit nimic din aceasta, totuşi sunt mii, atât în Anglia, cât şi în America, ce au nevoie doar de un lider fanatic care să-i conducă spre o nebunie similară.

Este dorinţa multor persoane să cunoască vremurile şi soroacele şi nebunia lor îi limitează la o astfel de cercetare. Toate evenimentele naturale sunt semne ale timpului (Matei 16:3), semne, aş adăuga, pe care ei nu le pot înţelege. Cutremurele sunt printre favoritele lor. Imediat cum se întâmplă vreunul, se şi strigă: „Vine Domnul!”, de parcă nu ar mai fi existat cutremure – de felul celor despre care am auzit în ultima vreme – de sute de ori de când Domnul S-a înălţat la ceruri. Când vor fi cutremure profetice în vreo parte, vom şti despre ele şi ră avertizările acestor fraţi. Câţi nu au fost orbiţi de numărul fiarei şi gata să sară de bucurie că au găsit această combinaţie, 666, în numele vreunei persoane faimoase. De ce? Numele fiecăruia ar putea produce acel număr dacă-l tratezi judicios şi foloseşti numeralele greceşti, romane, egiptene, chinezeşti sau timbuktane. Sunt plictisit de modul prostesc în care unii oameni îşi fac jucării din Scriptură şi se joacă cu textele ca şi cu un pachet de cărţi.

Ori de câte ori întâlniţi un om care se autopromovează ca profet, staţi departe de calea sa. Când auziţi de semne şi minuni, întoarceţi-vă spre Domnul şi amintiţi-vă că: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19), iar „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17). Nu există altă cale de supravieţuire printre entuziaşti sălbatici.

Crede în Dumnezeu şi nu cere minuni şi miracole sau cunoaşterea vremurilor şi a soroacelor. Nu este scopul tău să ştii când îşi va restabili Domnul împărăţia. Amintiţi-vă acest verset: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele!” (Fapte 1:7). Dacă aş fi introdus într-o cameră unde ar fi depozitate multe colete şi mi s-ar spune că este şi pentru mine ceva bun, aş începe să mă uit după ceva cu numele meu pe el. Dacă aş ajunge în dreptul unuia pe care scrie alt nume, l-aş lăsa în pace; nu este pentru mine. Iată un astfel de colet, de pe piaţa cunoaşterii: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Faptele Apostolilor 1:7). Încetaţi să vă mai amestecaţi în subiecte care sunt ascunse şi mulţumiţi-vă să cunoaşteţi lucrurile care v-au fost descoperite clar.

Deşi cele şapte predici (Iată, El vine pe nori!Apocalipsa 1:7, Răsplata celor neprihăniţiMatei 25:31-36, Înălţarea şi cea de-a doua venireFaptele Apostolilor 1:10-11, Judecata viitoare a tainelor umanităţiiRomani 2:16, Disciplina haruluiTit 2: 11-14, Cum să te pregăteşti pentru revenirea Domnului1 Ioan 2:28, În aşteptarea lui HristosLuca 12: 37,38) au ca temă comună revenirea lui Hristos, nu lipsesc accentele evanghelistice atât de întâlnite în fiecare mesaj predicat de Spurgeon: „Dacă vreunul dintre voi nu-L cunoaşte pe Domnul şi de aceea nu aşteptă venirea Lui, amintiţi-vă că El va veni, fie că îl aşteptăm, fie că nu. Când va veni, va trebui să stai înaintea Sa. Unul dintre evenimentele ce vor urma venirii Sa va fi citarea ta înaintea scaunului Său de judecată. Cum îi vei răspunde atunci? Cum îi vei răspunde când ai refuzat dragostea Lui întorcând o ureche surdă la chemarea milei Sale? Dacă ai amânat şi ai continuat s-o faci la nesfârşit, cum vei răspunde? Cum vei răspunde în ziua aceea, dacă stai mut acum? Tăcerea ta te va condamna, iar împăratul va spune: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22:13). Fie ca Domnul să ne dea harul să credem în Domnul Isus pentru viaţa veşnică şi să aşteptăm apoi revenirea Sa din ceruri, de dragul iubirii Sale! Amin.”

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Gramma.ro.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2015/09/charles-spurgeon-a-doua-venire-a-lui-hristos/

Simon J. Kistemaker – Principii de interpretare a pildelor

Apărut în 2009 la Societatea Biblică din România, volumul Pildele Domnului Isus al dr. Simon J. Kistemaker este de un real folos tuturor celor interesaţi de studiul aprofundat al acestor minunate naraţiuni din Evangheliile sinoptice. Fiecare naraţiune este analizată în lumina cadrului său istoric şi a implicaţiilor culturale, iar apoi este aplicată la viaţa creştină.

Originar din Olanda, dr. Kistemaker deţine un doctorat în teologie de la Free University din Amsterdam. În 2001, dr. Kistemaker a finalizat volumul al şaptelea din seria Comentariului la Noul Testament, care a completat proiectul major iniţiat de dr. William Hendricksen. Patru din cele şapte volume scrise de dr. Kistemaker au primit distincţia Cartea Evanghelică a Anului din partea Asociaţiei Editorilor Creştini Evanghelici. Dr. Kistemaker a scris, de asemenea, mai multe volume care s-au concentrat pe viaţa şi lucrarea Domnului Isus, precum şi numeroase articole academice şi contribuţii la diverse volume de referinţă. Dr. Kistemaker a fost preşedinte al Evangelical Theological Society şi a slujit ca secretar al organizaţiei mai mult de zece ani.

În introducerea volumului, autorul propune câteva principii utile de interpretare a pildelor. Dr. Kistemaker susţine că „interpretarea pildelor nu necesită neapărat o educaţie teologică şi filosofică solidă, dar cere ca exegetul să adere la anumite principii de bază ale interpretării. Aceste principii se leagă în mod direct de istoria, gramatica şi teologia textului biblic. Ori de câte ori este posibil, interpretul trebuie să studieze contextul istoric al pildei, să facă inclusiv o analiză detaliată a contextului religios, politic şi geografic descris în pildă. De exemplu, contextul pildei bunului samaritean necesită cunoaşterea instruirii religioase pe care o dădeau preoţii din acea vreme. Învăţătorul Legii care a venit la Isus să-L întrebe ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică a dat naştere discuţiei care a dus la pilda bunului samaritean.

Privind la pilda bunului samaritean, exegetul ar trebui să se familiarizeze cu originea, statutul şi religia samaritenilor; cu funcţia, slujba şi domiciliul preotului şi ale levitului; cu topografia zonei dintre Ierusalim şi Ierihon; şi cu noţiunea iudaică de vecinătate. Analizând contextul istoric al pildei, interpretul poate vedea motivul care L-a determinat pe Isus să spună povestirea aceasta şi poate învăţa lecţia practică pe care încearcă să o transmită pilda.

În al doilea rând, exegetul trebuie să fie foarte atent la structura literară şi gramaticală a pildei. Atitudinile şi timpurile reflectate de evanghelist în redarea pildelor sunt foarte importante, deoarece acestea aduc lumină asupra învăţăturii de bază a povestirii. Studiul cuvintelor în contextul lor biblic, dar şi contextul scrierilor necanonice este o componentă esenţială în procesul interpretării unei pilde. Aşadar, prin studierea cuvântului aproapele în contextul poruncii Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, apărută atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, se dovedeşte a fi un exerciţiu deosebit de profitabil. De asemenea, interpretul trebuie să analizeze introducerea şi concluzia unei pilde; s-ar putea ca acestea să conţină o metodă literară, cum ar fi o întrebare retorică, un îndemn sau o poruncă. Pilda bunului samaritean se încheie cu o poruncă directă: Du-te şi fă la fel! (Luca 10:37). Învăţătorul Legii ca L-a întrebat pe Isus despre moştenirea vieţii veşnice a fost inevitabil confruntat cu nevoia împlinirii poruncii de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Introducerile, şi mai ales concluziile, conţin elementele care-l ajută pe interpret să găsească punctele principale ale pildelor.

În al treilea rând, punctul principal al unei pilde ar trebui verificat teologic prin comparaţie cu învăţătura lui Isus şi restul Scripturii. Odată ce învăţătura de bază a unei pilde a fost analizată în profunzime şi înţeleasă corect, unitatea Scripturii va căpăta expresie, iar semnificaţia adecvată a pasajului va putea fi transmisă cu simplitate şi claritate.

Nu în ultimul rând, interpretul unei pilde trebuie să-i traducă însemnătatea în termeni relevanţi nevoilor de astăzi. Provocarea este, aşadar, aceea de a aplica învăţătura centrală a unei pilde la situaţia de viaţă a celui care ascultă interpretarea. În pilda bunului samaritean, porunca de a ne iubi aproapele devine importantă atunci când cel prădat şi rănit de pe drumul spre Ierihon nu este un simplu personaj dintr-un trecut antic, ci aproapele care are nevoie de dragostea noastră este un sărman fără casă şi avere.”

Volumul poate fi comandat de pe site-ul Societăţii Biblice din România.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2015/09/simon-j-kistemaker-principii-de-interpretare-a-pildelor/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: