Daniel Chamberlin – Un portret al lui Dumnezeu

Un portret al lui DumnezeuPrintre primele cărţi publicate la Editura Gratia Dei din Cluj-Napoca se numără volumul Un portret al lui Dumnezeu (trad. Ruben Bucoiu), ce reprezintă un rezumat al tratatului Discursuri asupra existenţei şi atributelor lui Dumnezeu, scris de teologul puritan Stephen Charnock (1628 – 1680).

Pastorul Daniel Chamberlin a lucrat câţiva ani la realizarea acestui sumar al lucrării originale ce cuprinde 1100 de pagini. Într-un stil simplu şi succint, dar entuziast şi provocator, cartea zugrăveşte un portret al Dumnezeului etern, aşa cum ni se dezvăluie El în Cuvântul Său, Biblia. Frumuseţea şi perfecţiunea lui Dumnezeu reies pagină după pagină, pe măsură ce privim spre unicitatea, puterea, sfinţenia, suveranitatea, bunătatea şi răbdarea lui Dumnezeu. Pe lângă informaţiile specifice, autorul ne arată cum fiecare atribut al lui Dumnezeu ne oferă mângâiere în momentele grele ale vieţii şi cum ne provoacă să ne asemănăm tot mai mult cu El în caracterul nostru.

Redăm un fragment din capitolul 14 „Răbdarea lui Dumnezeu”, fragment care pune în evidenţă profunzimea gândirii teologice a lui Charnock:

Într-un anumit fel, răbdarea lui Dumnezeu este diferită de bunătatea şi îndurarea Lui. Îndurarea se uită la făptură ca fiind nefericită; răbdarea o vede ca pe un criminal. Îndurarea compătimeşte pe însuşi păcătos; răbdarea îi suportă păcatul. Îndurarea n-ar putea acţiona dacă răbdarea n-ar pregăti calea înainte; răbdarea este întâia şoaptă a îndurării. Bunătatea se extinde asupra tuturor făpturilor în starea lor originală, şi asupra tuturor făpturilor pământeşti în starea lor căzută; răbdarea are a face cu omul în particular, considerat ca făptură vinovată. Amânarea pedepsei în cazul îngerilor căzuţi nu poate fi numită într-un mod corect răbdare, pentru că acolo unde nu există nicio ofertă a îndurării, nu există niciun exerciţiu al răbdării. Răbdarea este o cruţare temporară pentru a permite o schimbare a inimii. Dacă păcatul n-ar fi intrat în lume, Dumnezeu nu şi-ar fi exercitat niciodată răbdarea.

Răbdarea lui Dumnezeu nu se întemeiază pe vreo slăbiciune a Lui. Nu înseamnă că El este incapabil de mânie, sau că este ignorant faţă de provocările ei, sau că este delăsător de promisiunile Lui. El vede şi ia în considerare fiecare păcat şi El va pune omului totul sub ochi (Psalmul 50:21).

Răbdarea lui Dumnezeu nu este constrânsă de laşitate, slăbiciune a spiritului, lipsa puterii, aşa cum adesea este cazul oamenilor. Puterea lui Dumnezeu nu s-a micşorat faţă de momentul în care El a creat lumea din nimic. Un singur cuvânt rostit de buzele Lui ar putea trimite întreaga creaţie la nimicnicia din care a apărut. Sau El ar putea să ia viaţa oricărei persoane în orice moment.

Mai degrabă decât o lipsă a puterii asupra creaturilor, temeiul răbdării lui Dumnezeu este deplina putere pe care o are asupra Lui Însuşi. Cu cât o persoană este mai slabă, cu atât are mai puţin control asupra patimilor sale. Iată de ce în Proverbe ni se spune „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi” (Proverbe 16:32). Dumnezeu are o asemenea stăpânire de Sine încât El nu are patimile pe care le are omul. Exercitarea răbdării Lui este un argument mai solid în favoarea puterii Sale decât faptul că a creat universul. El rabdă cu multă îndelungă răbdare vasele mâniei pentru a-şi descoperi puterea (Romani 9:22). Vedem mai mult puterea Lui în răbdarea pe care o are decât în mânia Lui.

Exercitarea răbdării lui Dumnezeu este găsită în moartea lui Hristos. Acest lucru este evident pentru că Dumnezeu nu arată nicio răbdare faţă de îngerii căzuţi. I-a legat pentru pedeapsă imediat ce au păcătuit. Hristos nu a murit pentru ei. Dar El a murit pentru om. Chiar şi acei oameni pe care El nu i-a răscumpărat într-un mod mântuitor prin moartea Lui primesc anumite beneficii temporale prin ea; în mod special, ei se bucură de răbdarea lui Dumnezeu. În sensul acesta, se spune despre Hristos că i-a „cumpărat” pe cei pe care „osânda îi paşte de multă vreme, şi a căror pierzare nu dormitează” (2 Petru 2:1-3). El a cumpărat continuarea vieţii lor, şi amânarea execuţiei lor, pentru ca ofertele harului să le fie făcute şi lor. După cum harul nu a fost descoperit decât în Hristos, tot aşa nici răbdarea nu a fost descoperită decât în Hristos. Venirea lui Hristos a fost motivul răbdării lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Adunarea celor aleşi de El este motivul răbdării Lui de acum. Niciun alt atribut nu-L împiedică pe Dumnezeu să-Şi exercite răbdarea. Exactitatea ameninţării cu pedeapsa nu este încălcată doar pentru că El aşteaptă mult timp înainte de a împlini ameninţarea. În înştiinţarea celor patruzeci de zile pe care a dat-o prin Iona oamenilor din Ninive, mesajul implicit a fost că dacă va fi împlinită condiţia pocăinţei, oraşul va fi cruţat. Tot aşa, ameninţarea lui Adam cu moartea în cazul în care va mânca din fructul oprit nu a fost dusă la îndeplinire în ce priveşte moartea veşnică, pentru că s-a găsit o Cauţiune, a cărui moarte l-a onorat mai mult pe Dumnezeu decât însăşi moartea lui Adam.

Răbdarea lui Dumnezeu nu intră în dezacord cu dreptatea şi neprihănirea Lui. Nu găsim de vină niciodată unui judecător care amână un proces sau o sentinţă sau o execuţie dintr-un motiv bun. Nimeni dintre noi să nu creadă că Dumnezeu nu are motive întemeiate pentru răbdarea Lui! El nu doreşte ca cineva din poporul Lui să piară (2 Petru 3:9 – şi are o îndelungă răbdare faţă de noi, adică, faţă de aleşii lui Dumnezeu cărora le-a fost făcută făgăduinţa). Dumnezeu şi-a glorificat dreptatea asupra lui Hristos, şi acum răbdarea Lui este în armonie perfectă cu dreptatea Lui. Pe lângă aceasta, Dumnezeu este liber să aleagă timpul care-i convine Lui cel mai mult pentru pedepsirea celor ce fac răul. Vremurile şi soroacele sunt în stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Dreptatea are înaintea întreaga veşnicie ca să se demonstreze pe ea însăşi, însă răbdarea are timpul ca singură oportunitate. În loc să fie încălcată, dreptatea este făcută mai vizibilă prin răbdarea lui Dumnezeu: orice obiecţie adusă împotriva dreptăţii va fi mai mult decât îndepărtată din pricina marii răbdări pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de păcătoşi.

Cartea poate fi comandată de aici sau prin telefon (0723023285 sau 0721262013).

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2016/04/daniel-chamberlin-un-portret-al-lui-dumnezeu/

John Bunyan – Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor

Semnalăm recenta apariţie la Editura Perla suferinţei a volumului autobiografic Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor – John Bunyan (171 de pagini, traducere Larisa Mangalagiu). Cartea surprinde zbaterea teribilă a unui suflet orbit de păcat şi prins în lanţurile fărădelegii, un suflet care caută mântuirea prin moralitate şi fapte bune. Atunci când harul lui Dumnezeu îl aduce din moarte spirituală la viaţă, dându-i siguranţa iertării de păcate prin credinţa în Domnul Isus Hristos, Bunyan remarcă: „Mi-au căzut cu adevărat cătuşele de la picioare; am fost eliberat de suferinţele şi de lanţurile mele; chiar şi ispitele au plecat de la mine. Astfel că de atunci încolo, versetele acelea înfricoşătoare nu m-au mai tulburat. Am plecat acasă plin de bucuria ce mi-a dat-o harul şi dragostea lui Dumnezeu.”

Cititorii familiarizaţi cu celebrul volum Călătoria creştinului vor observa multe similarităţi între experienţele personajelor din alegoria respectivă şi frământările lui Bunyan relatate în această autobiografie. Iată câteva exemple elocvente:

M-am apucat de o reformare exterioară, atât în vorbire cât şi în trăire şi mi-am pus înainte poruncile ca fiind calea către cer. M-am străduit să păzesc poruncile şi, credeam eu, câteodată le păzeam destul de bine şi atunci eram mângâiat. Totuşi, din când în când, încălcam câte una şi îmi tulburam conştiinţa. Dar mă pocăiam, spuneam că îmi pare rău şi Îi promiteam lui Dumnezeu că mă voi purta mai bine data viitoare şi astfel primeam din nou ajutor. Atunci credeam că Îi sunt pe plac lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor din Anglia. Dar, nenorocitul de mine, încă nu Îl cunoşteam pe atunci pe Isus Hristos şi căutam să-mi făuresc o neprihănire a mea; şi aşa aş fi pierit dacă Dumnezeu nu ar fi fost milostiv faţă de mine.

Atunci mi-am adus aminte că „El a fost făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1:30).

Hristos! Hristos! Nu era nimic altceva înaintea ochilor mei decât Hristos! Şi nu mă uitam doar la câte un privilegiu din partea lui Hristos, cum ar fi la sângele Lui, la moartea sau la învierea Lui, ci priveam imaginea completă a lui Hristos – ca Cel în care toate acestea şi alte virtuţi, relaţii, slujbe şi lucrări se întâlneau – stând la dreapta lui Dumnezeu în cer.

Ce glorioasă mi se părea înălţarea Lui, valoarea şi predominarea tuturor binefacerilor Lui, şi asta pentru că acum puteam să-mi ridic privirea de la mine înspre El şi puteam să apreciez că toate acele haruri ale lui Dumnezeu, care acum erau proaspete pentru mine, erau totuşi ca acei bani mărunţi pe care oamenii bogaţi îi ţin în punga lor, în timp ce aurul lor este în cufere acasă. Oh, vedeam că aurul meu este în cufărul meu acasă – în Hristos, Domnul şi Mântuitorul meu! Acum, Hristos era totul pentru mine; toată neprihănirea mea, toată sfinţirea şi răscumpărarea mea.

Mai departe, Domnul m-a adus într-o unire misterioasă cu Fiul lui Dumnezeu; eram legat de El, eram carne din carnea Lui şi oase din oasele Lui, iar Efeseni 5:30 era acum un cuvânt minunat pentru mine. Prin acesta s-a întărit mai mult credinţa mea în El ca neprihănire a mea. Căci dacă El şi cu mine eram una, atunci neprihănirea Lui era a mea, meritele Lui erau ale mele şi biruinţa Lui era şi a mea. Acum puteam să mă văd pe mine însumi în cer şi pe pământ în acelaşi timp: în cer prin Hristos, prin Capul meu, neprihănirea şi viaţa mea şi pe pământ, prin trupul meu.

Acum vedeam că Isus Hristos era privit de Dumnezeu şi trebuia de asemenea să fie privit şi de noi ca acea Persoană publică sau comună în care este vizibil întregul trup al aleşilor Lui; că am împlinit Legea prin El, am murit prin El, am înviat din morţi prin El, am căpătat victoria asupra păcatului, morţii, diavolului şi iadului, iar atunci când a murit El am murit şi noi, iar când a înviat El am înviat şi noi: „Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte!” (Isaia 26:19). Şi „El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui” (Osea 6:2). Versetul acesta s-a împlinit atunci când Fiul omului s-a aşezat la dreapta Maiestăţii din ceruri, potrivit cu ceea ce este scris în Efeseni: „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6).

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Perla suferinţei.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2016/02/john-bunyan-har-din-abundenta-pentru-capetenia-pacatosilor/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: